Târgul de Turism: Discounturi de până la 40%, oferte early booking pentru litoral şi vacanţe în rate

Târgul de Turism al României este, până duminică după-amiază, ,,kilometrul zero' al ofertelor cu discount-uri de până la 40%, destinaţii VIP, early booking-uri pentru litoral, vacanţe în rate cu un avans de la 5% sau noi destinaţii pe chartere în Turcia, Grecia şi Spania. 
Economica.net - sâm, 15 nov. 2014, 09:42
Târgul de Turism: Discounturi de până la 40%, oferte early booking pentru litoral şi vacanţe în rate

,,Târgul de turism din această toamnă a început destul de bine, sunt destui oameni interesaţi în special pentru vacanţele de vară şi asta arată că românii doresc să îşi rezerve, din ce în ce mai din timp, vacanţele. Noutatea este că îţi poţi rezerva o vacanţă de vară cu doar 5% avans. Este mult mai uşor pentru oameni să se decidă pentru o vacanţă deoarece nu toţi oamenii au toţi banii necesari, iar oferta cu avans de 5% este valabilă doar pe perioada târgului”, a precizat, pentru AGERPRES, Cosmin Marinof, director naţional de vânzări TUI TravelCenter prin Eurolines.

Cosmin Marinof a mai argumentat că ‘spre deosebire de vacanţele de vară, vacanţele de Crăciun şi Revelion nu se rezervă early-booking’, de aceea, ofertele last-minute şi pentru sezonul rece sunt foarte tentante pentru turişti, însă nu la fel de ofertante precum cele din perioada estivală şi nici la fel de diversificate.

,,Sunt, de asemenea, promoţii de care se poate beneficia pe perioada târgului, ca de exemplu, pentru orice pachet pe destinaţia charter se acordă 100 de euro discount şi, pe lângă această sumă, mai primeşti un voucher de 100 de euro pentru un prieten cu care să mergi împreună în vacanţă. Mai mult, cel care îşi aduce prietenul, mai primeşte un voucher de 50 de euro pe care îl poate folosi la cumpărarea unui city-break, la alegere”, mai spune Cosmin Marinof.

Printre destinaţiile noi lansate la târg de TUI se află charterele pentru Lefkada-Grecia şi Bodrum-Turcia.

,,Vacanţa la un euro’, ,,Plăteşti unul şi merg doi’, promoţii la circuite low-cost ‘Europa prin Europa Travel’ 2015 şi, nu în ultimul rând, reduceri de 50% la sejururile pe litoralul românesc şi reduceri de 50% la vacanţele de schi 2015 în România sunt câteva dintre ofertele pe care românii le pot cumpăra numai pe perioada târgului de la agenţia de turism Europa Travel.

,,Maldive şi Cuba sunt noile destinaţii pe care le propunem la târg românilor care vor să îşi petreacă Sărbătorile de iarnă la căldură. Preţurile încep de la 1.900 euro şi ajung la 5.195 euro/persoană pentru un hotel de 5 stele, all inclusive, în Maldive. Pentru Sărbătorile de iarnă, cea mai ieftină vacanţă este la la Sinaia, la hotelurile de 3 stele”, a precizat Teodor Călimănescu, directorul general al agenţiei Europa Travel.

Aproximativ o sută de mii de români aleg ca destinaţie de vacanţă staţiunile din Turcia, iar peste 80% dintre turiştii români care merg în Antalya optează pentru pentru ofertele hotelurilor de lux şi exclusiviste. Bugetul mediu anual pentru o vacanţă în Antalya este de 750 euro de persoană.

În context, Happy Tour a lansat, prin turoperatorul său Prestige Tours, programe de vacanţă VIP pentru Antalya, iar estimările arată că pentru anul 2015 vor profita de aceste servicii 5.000 de români.

‘Oferta pentru 2015 va cuprinde hoteluri exclusiviste, asistenţă turistică în limba română din partea ghizilor de turism pe durata întregii călătorii. Dacă, de obicei, un singur ghid are în grijă 1.000 de turişti, punem la dispoziţie şapte reprezentanţi pentru acelaşi număr de clienţi. În plus, accesul la informaţii, hărţi, facilităţi, excursii opţionale este disponibil pentru clienţii VIP prin intermediul tabletelor ce vor fi înmânate turiştilor încă din aeroport şi disponibile lor pe toată perioada şederii’, spune Elena Anghel, directorul Prestige Tours.

Oferta VIP cuprinde excursii opţionale în cele mai frumoase zone din Antalya, precum şi croaziere cu iaht privat, tandem-parapantă, jeep-safari, rafting şi scufundări. Turişti VIP plătesc, în medie, 1.500 euro/persoană pentru o vacanţă în Antalya.

Pe perioada târgului de turism (13-16 noiembrie), Christian Tour propune turiştilor vacanţe care pot fi achiziţionate cu un avans de 25 de euro. În acest sens, agenţia de turism lansează o ofertă specială First Minute pentru sejururile din vara 2015 care pot fi achiziţionate cu un avans de 25 euro pe cameră, restul sumei urmând să fie achitată cu maximum 21 zile înainte de data călătoriei.

‘Pentru această ediţie a Târgului de Turism al României prevăd că românii prezenţi la târg vor fi foarte interesaţi de ofertele First Minute. Ne aşteptăm ca aceştia să-şi facă rezervare din timp pentru a beneficia de reducerile de până la 50% şi pentru a-şi putea asigura camera şi perioada dorită. De asemenea, pachetele pentru vacanţa de Revelion şi schi în staţiunile consacrate din Austria sau Bulgaria vor fi la mare căutare fiindcă ne aflăm în prag de sezon. Agenţia noastră se aşteaptă la o cerere mult mai mare în acest an, faţă de anii precedenţi, pentru destinaţiile exotice şi croazierele din perioada primăverii’, a precizat pentru AGERPRES Marius Pandel, CEO Christian Tour.

Printre cele mai bune oferte ale agenţiei se află destinaţii precum Riviera Olimpului, pachet de la 19 euro (autocar şi individual), Insula Zakynthos, pachet de la 68 euro (avion/autocar/individual), Insula Creta, pachet de la 184 euro (avion), Antalya pachet de la 325 euro (avion), Insula Rodos pachet de la 299 euro (avion). Noutatea sezonului estival 2015 este lansarea primei curse charter avion către Insula Madeira, fiind disponibile pachete de vacanţă de la 639 euro.

Tot pentru cei care doresc o vacanţă în Portugalia, TAP, compania aeriană naţională a Portugaliei, oferă, numai pe perioada târgului, reduceri de până la 15% la preţul biletelor de avion pentru 30 de destinaţii din Spania, Portugalia, Maroc, Brazilia, SUA, Panama şi Columbia.

Te-ar mai putea interesa și
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei anunțate de sindicate
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei ...
Volkswagen nu renunţă la planurile sale privind închiderile de fabrici în Germania, chiar dacă sindicatul a votat să între în grevă la începutul lunii viitoare, transmite agenția germană......
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingul pentru datoriile pe termen lung al băncii româneşti Garanti Bank S.A. ...
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Premierul Viktor Orban, care a rămas apropiat de Kremlin în pofida războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a cerut ...
Putin a ordonat realizarea de noi teste cu racheta balistică Oreşnik, folosită recent îN Ucraina, și începerea producției de serie
Putin a ordonat realizarea de noi teste cu racheta balistică Oreşnik, folosită recent îN Ucraina, și începerea producției ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat vineri începerea producţiei de serie şi continuarea testării în condiţii ...