Şeful Siemens dezminte zvonurile privind vânzarea diviziei de îngrijire a sănătăţii

Şeful grupului industrial german Siemens a dat asigurări că în viitorul apropiat divizia de îngrijire a sănătăţii, evaluată de analişti la peste un miliard de euro (1,4 miliarde de dolari), va rămâne în cadrul companiei, dezminţind speculaţiile privind vânzarea acestei entităţi, care este gestionată separat, transmite Reuters. 
Economica.net - Dum, 16 nov. 2014, 09:59
Şeful Siemens dezminte zvonurile privind vânzarea diviziei de îngrijire a sănătăţii

‘Divizia de îngrijire a sănătăţii va fi gestionată ca o firmă independentă în cadrul companiei, deoarece vrem să întărim acest segment la Siemens şi să-l pregătim pentru viitor’, a afirmat directorul general Joe Kaeser, într-un interviu acordat publicaţiei germane ‘Sueddeutsche Zeitung’.

Siemens a anunţat că gestionarea separată a diviziei de îngrijire a sănătăţii a fost făcută pentru a se acorda mai multă independenţă acesteia, despre care presa a anunţat că ar putea fi vândută.

Directorul general al Siemens, Joe Kaeser, vrea să concentreze activitatea companiei pe ‘electrificare, automatizare şi digitalizare’, ceea ce a determinat analiştii să speculeze că ar putea scoate la vânzare divizia de îngrijire a sănătăţii, care, anul trecut, a fost cea mai profitabilă din cele patru afaceri ale companiei germane.

La sfârşitul lunii mai, Joe Kaeser anunţa că Siemens va renunţa la cel puţin 11.600 de angajaţi în cadrul planului de reducere a costurilor cu un miliard de euro (1,34 miliarde de dolari) până în 2016.

Un număr de 7.600 de locuri de muncă vor fi desfiinţate, deoarece compania a anunţat că-şi va eficientiza activitatea şi va crea o nouă structură, iar alte 4.000 de funcţii vor fi reduse la diviziile regionale din diferite state. Alţi angajaţi vor primi alte funcţii în companie, a declarat Kaeser, care a demarat o revizuire a strategiei companiei pentru a recâştiga încrederea investitorilor.

Siemens, cu o vechime de 167 de ani, se va concentra pe electrificare, automatizare şi digitalizare, iar operaţiunile de îngrijire a sănătăţii vor fi gestionate separat.

Întrebat despre planurile Siemens în Rusia, Kaeser a răspuns că pe această piaţă s-a înregistrat un declin semnificativ al comenzilor de la începutul crizei ucrainene. Compania germană se aşteaptă ca în 2014 vânzările să se menţină similare cu cele din 2014.
‘Este posibilă o creştere a vânzărilor dacă nu se va adânci criza sau chiar se va atenua’, a apreciat directorul Siemens.

Siemens are 360.000 de angajaţi şi este prezentă în 190 de ţări, fiind una dintre cele mai importante companii la nivel mondial, cu activităţi în domeniul energiei, telecomunicaţiilor, sănătăţii, transporturilor şi electronicii.

Compania Siemens are o activitate de peste 100 de ani în România, deţine afaceri în industrie, sănătate şi energie şi are peste 2.100 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Producția de mașini a României a urcat, după primele zece luni din 2024, la 466.838 de unități
Producția de mașini a României a urcat, după primele zece luni din 2024, la 466.838 de unități
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost asamblate la uzinele Automobile Dacia și Ford Otosan 466.838 de vehicule....
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde ...
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, ...
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...