Guvernul testează investitorii pentru vânzarea minelor şi termocentralelor din Valea Jiului

Departamentul pentru Energie a lansat o invitaţie investitorilor interesaţi de privatizarea Complexului Energetic Hunedoara să vină "să-şi formeze o opinie". Conducerea societăţii a fost ameninţată că va fi schimbată dacă în următoarea lună nu va prezenta o strategie de viabilizare a societăţii.
Economica.net - mar, 18 nov. 2014, 13:56
Guvernul testează investitorii pentru vânzarea minelor şi termocentralelor din Valea Jiului

Departamentul pentru Energie invită potenţialii investitori interesați să îşi manifeste interesul în legatură cu participarea la procesul de privatizare a Societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA, se arată într-un anunţ publicat de instituţie. Strategia de privatizare a societăţii se face prin „metoda majorării de capital social prin aport de capital privat, prin atragerea unui investitor strategic şi dobândirea de către acesta a unui pachet de acţiuni reprezentând 51% din capitalul social al societăţii, în cadrul unei operaţiuni de majorare de capital social prin emisiune de noi acţiuni” se arată în anunţ.

„Potențialii investitori care și-au exprimat interesul în vederea participării la procesul de privatizare a Societatii vor putea obține acces la Societate pentru a își forma o opinie generală asupra situației acesteia, în scopul scurtării perioadei de formare a unei decizii privind achiziționarea pachetului de acțiuni prin metoda majorării de capital social al Societății. Informațiile care vor fi puse la dispoziţie de Societate vor conţine numai date generale, cu caracter public, iar vizitele vor avea un caracter preponderent tehnic, pentru ca investitorii să poată evalua starea actuală a Societăţii, perspectivele acesteia după privatizare şi un volum de investiţii minim necesar. Neexprimarea interesului de catre potențialii investitori nu va afecta posibilitatea acestora de a participa în etapele ulterioare ale procesului de privatizare a Societății” se mai arată în anunţ.

Oficialii Departamentului pentru Energie precizează că acesta nu este un anunţ ferm de vânzare.

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a fost la Bruxelles pentru a discuta cu reprezentanţii Comisiei Europene (DG Competition) despre situaţia sectorului minier din Valea Jiului şi despre problemele cu care se confruntă
Complexul Energetic Hunedoara (CEH), potrivit unui comunicat al instituţiei. La această întâlnire, au participat şi reprezentanţi ai Consiliului Concurenţei, sindicatelor, ai conducerii executive a CEH şi ai Societăţii Naţionale Închideri Mine Valea Jiului.

Citeşte şi: Guvernul ţine pe perfuzii minerii din Valea Jiului încă trei ani

Ministrul a avertizat însă că va da afară directorii companiei dacă într-o lună nu prezintă un plan de rentabilizare a companiei. 

„Aş vrea să fie clar pentru toată lumea că soluţiile la problemele mineritului şi producţiei de energie electrică în Valea Jiului nu pot veni numai din partea Guvernului sau a Comisiei Europene. Ele sunt în primul rând responsabilitatea conducerii executive a societăţii, căreia îi mai acord o singură lună pentru prezentarea unei strategii realiste de viabilizare a
complexului”, a spus Răzvan Nicolescu, după întâlnirea cu oficialii europeni.

Complexul Energetic Hunedoara, societate deţinută integral de stat, are 7.000 de angajaţi, dintre care 5.100 sunt mineri şi 1.800 de energeticieni. Compania a fost formată prin alipirea a două termocentrale pe huilă, Mintia şi Paroşeni, de fosta Companie Naţională a Huilei. Puterea instalată a celor două termocentrale este de circa 1.200 MW, iar huila este extrasă din cele patru perimetre din Valea Jiului: Lonea, Livezeni, Vulcan şi Lupeni. După primele şase luni ale acestui an, compania, deţinută integral de stat, a raportat pierderi de 167 de milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
llie Bolojan, intervenție publică rară. Apel către Ciucă, Geoană și Lasconi, pentru „o soluție în al 11-lea ceas”
llie Bolojan, intervenție publică rară. Apel către Ciucă, Geoană și Lasconi, pentru „o soluție în al 11-lea ceas”
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, liberalul Ilie, Bolojan, nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie drept posibil prim-ministru, face un apel către Nicolae Ciucă, Mircea Geoană şi......
Citroen țintește din nou succesul Dacia. Viitorul C4 va concura cu Dacia Duster
Citroen țintește din nou succesul Dacia. Viitorul C4 va concura cu Dacia Duster
Marca Citroen a grupului Stellantis devine tot mai clar, de la un an la altul, un concurent pentru Dacia. Viitorul model ...
Alexandru Rafila: Descentralizarea rezidenţiatului continuă, universităţile se vor ocupa direct de organizarea sa
Alexandru Rafila: Descentralizarea rezidenţiatului continuă, universităţile se vor ocupa direct de organizarea sa
Descentralizarea rezidenţiatului demarată în urmă cu un an va continua, universităţile urmând să se ocupe direct ...
Piața suplimentelor alimentare din România va ajunge la la peste 670 de milioane de euro, în 2024
Piața suplimentelor alimentare din România va ajunge la la peste 670 de milioane de euro, în 2024
Un român cheltuiește, în medie, 35,42 euro pe suplimente alimentare față de 89 de euro cât este consumul pe cap de ...