Departamentul pentru Energie: România nu mai trebuie să rămână o ţară de tranzit în regiunea Mării Negre

România are resurse locale energetice extraordinare şi de aceea este foarte important să nu mai rămână doar o ţară de tranzit în regiunea Mării Negre, ci să devină şi producător de energie, a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe internaţionale de specialitate, Elena Popescu, director general în cadrul Departamentului pentru Energie
Economica.net - joi, 20 nov. 2014, 08:51
Departamentul pentru Energie: România nu mai trebuie să rămână o ţară de tranzit în regiunea Mării Negre

‘România are o poziţionare geografică foarte privilegiată în sud-estul Europei, în regiunea Mării Negre. Pot vedea acest privilegiu din două perspective, în sensul că putem avea un rol în această regiune şi că avem oportunităţi uriaşe (…) văd poziţia României ca pe o oportunitate de a deveni mai puternică şi de a-şi întări potenţialul de stabilitate şi dezvoltare economică. România are o dezvoltare economică diferită de a altor ţări occidentale şi este important să nu rămânem doar o ţară de tranzit pentru regiunea Mării Negre. Pe de altă parte, avem un potenţial extraordinar, avem resurse locale energetice, diversificate pe hidro, hidrocarburi, gaz, regenerabile, cărbune, nucleare. Cred că trebuie să profităm de acest mix energetic. Sigur, aflându-ne lângă Marea Neagră şi beneficiind de resurse potenţiale, trebuie să ştim cum să negociem cu partenerii noştri să devenim, astfel, şi producător’, a afirmat Popescu.

Reprezentata Departamentului pentru Energie a adăugat că, dincolo de aceste avantaje teritoriale ale României, nu trebuie omise vulnerabilităţile de la graniţa estică a Europei.

‘Trebuie, însă, subliniate şi vulnerabilităţile ce ţin a fi situate la graniţa estică a Europei, care pot fi influenţate de instabilitatea politică din regiune. Vă pot spune, de asemenea, că nu multe ţări europene au un astfel de potenţial ca al României şi acestea erau impresionate de faptul că ţara noastră a dezvoltat întregul ciclu de producere a combustibililor nucleari. Aceste lucruri nu sunt cunoscute de mulţi oameni din Europa, pentru că mulţi actori din regiune folosesc fie tehnologie rusească pentru domeniul nuclear, fie tehnologie franceză sau americană. Avem oportunităţi extraordinare şi cred că este important să devenim o ţară care are rol şi de generare, nu doar de tranzit în regiune’, a spus Elena Popescu.

Centrul de Prevenire a Conflictelor&Early Warning organizează, în perioada 20-21 noiembrie, la Palatul Parlamentului, conferinţa internaţională cu tema ‘Securitatea energetică în Zona Extinsă a Mării Negre, contributor la securitatea energetică europeană’.

Te-ar mai putea interesa și
Mecanismul de alertă din UE – Comisia Europeană anunţă bilanţuri aprofundate pentru România şi alte opt ţări în cazul cărora s-au constatat dezechilibre
Mecanismul de alertă din UE – Comisia Europeană anunţă bilanţuri aprofundate pentru România şi alte opt ţări ...
În 2025, vor fi elaborate bilanţuri aprofundate pentru cele nouă state membre în cazul cărora s-au constatat dezechilibre sau dezechilibre excesive în 2024: România, Cipru, Germania, Grecia,......
Alfabetizarea în domeniul inteligenţei artificiale, o necesitate crucială – studiu EY
Alfabetizarea în domeniul inteligenţei artificiale, o necesitate crucială – studiu EY
Premisa că studenţii şi angajaţii din Generaţia Z sunt "nativi AI" este o miză riscantă pentru mediul de afaceri şi ...
România a avut cel mai semnificativ declin din UE al lucrărilor de construcţii, în octombrie – date Eurostat
România a avut cel mai semnificativ declin din UE al lucrărilor de construcţii, în octombrie – date Eurostat
Lucrările de construcţii au scăzut cu 0,8% în Uniunea Europeană şi au crescut cu 0,2% în zona euro în octombrie, ...
Conducerea Șantierului Naval Damen Mangalia anunță disponibilizări semnificative
Conducerea Șantierului Naval Damen Mangalia anunță disponibilizări semnificative
Aproape 300 de angajaţi ai Șantierului Naval Damen Mangalia vor fi disponibilizaţi, a anunţat astăzi, 18 decembrie 2024, ...