Isărescu spune că e bine ca băncile româneşti să-şi plătească datoriile către mame. Cinci motive pentru care greşeşte

Isărescu recomanda în ianuarie băncilor de pe piaţa locală să îşi achite datoriile externe pentru că urma să asistăm la un an cu foarte multe transformări.

„Rămânând cu rezerve mari în special la valută ne îndepărtam de standardele europene şi păstram o datorie pe termen scurt nejustificat de ridicată cu implicaţii asupra ratingului României. Nimeni nu se uită că această datorie are în contrapartidă lichidităţi care se află în ţară”, declara acesta după o şedinţă de politică monetară în care s-au luat mai multe decizii de relaxare, inclusiv de reducere a rezervelor minime obligatorii.

Acum, că anul e pe sfârşite, Isărescu a reluat teza că plata anticipată (sau nu) a liniilor de finanţare pe ruta fiice-mame este un lucru bun, dacă se face echilibrat.

„Banii se pot întoarce în creditare. Sau banii aceia, fizic, pot să fie repatriaţi, să se plătească o parte din datoriile băncilor-fiică către băncile-mamă. Dar banii se pot întoarce în România cumparând diferite titluri. Poţi să ai două distribuţii diferite, care sunt bune. Şi când îţi plăteşti o datorie a băncilor-fiică nu este un lucru rău – este un lucru bun dacă se face echilibrat, într-un pas raţional, fără să se sară calul”, declara guvernatorul în ultima şedinţă de politică monetară.

1. În primul rând, rambursarea liniilor de finanţare se face într-un ritm alert, cel mai ridicat de la declanşarea crizei financiare din 2008. Băncile au dat înapoi depozite ale băncilor-mamă 1,2 miliarde de euro în 2013. Iar expunerea s-a redus cu 28%, în intervalul decembrie 2012 – august 2014. Nu este o ieşire constantă, ci o ieşire de fonduri mai rapidă ca niciodată. De altfel, un grafic din prezentarea guvernatorului în faţa ambasadorilor UE arată că depozitele băncilor-mamă s-au redus cu aproximativ 6,5 miliarde de euro faţă de martie 2010. Estimările arată că în jur de 9-10 miliarde de euro au retras băncile mamă din filialele române de la începutul crizei, pe măsură ce liniile au expirat şi rezervele minime obligatorii au fost reduse de la 40% la 14% pentru valută.

2. Depozitele străinilor sunt înlocuite cu cele ale românilor. Băncile din România nu achită datorii aşa cum o firmă sau o persoană fizică îşi rambursează creditul. Sistemul bancar se bazează pe împrumutarea resurselor care sunt mai apoi plasate în credite, iar bilanţurile trebuie să se închidă la sfârşitul zilei. Liniile de credit de la băncile-mamă au fost înlocuite cu depozitele firmelor şi persoanelor fizice române. În eventualitatea în care o bancă are probleme, pierderile le vor suferi deponenţii de aici. Fondul de garantare este insuficient pentru a acoperi integral depozitele unei bănci de mărime medie. Pericolul nu este iminent, dar nici deponenţii din Cipru sau Bulgaria nu se aşteptau să îşi piardă economiile.

3. Depozitele pe termen lung pleacă, rămân cele pe termen scurt. Finanţarea acordată filialelor din România s-a făcut la un preţ mic, pe termen lung. Românii au depozite la termen pe şase luni, iar până nu de mult preferinţa era pentru plasamentele la trei luni. Diferenţa dintre maturităţi face dificilă creditarea pe termen lung şi creşte incertitudinea creditorilor, lucru ce se traduce, în cele din urmă, în costuri mai mari pentru clienţi.

4. Perspectivele creditării în România sunt proaste. Retragerea liniilor de finanţare arată că acţionarii străini ai băncilor din România nu cred în perspectivele de dezvoltare ale pieţei locale. Lipsa finanţării este una dintre principalele probleme cu care se confruntă companiile româneşti. Băncile îşi asumă din ce în ce mai puţine riscuri în România: plasează banii în titluri de stat, în ciuda randamentelor reduse, sau dau credite doar cu garanţii guvernamentale, fără de care nici creditarea în lei n-ar creşte – jumătate din stocul de credite imobiliare are în spate programul Prima casă.

5. Retragerea liniilor de finanţare este primul semn de abandon. Băncile străine au probleme la ele acasă şi unele nu îşi pot menţine afaceri păguboase peste hotare, după cum remarcă Bloomberg, astfel că răstoarnă întregul model de business pe care l-au promovat înainte de crizî în Europa de Est. Portivit directorului Direcţiei de Supraveghere din BNR, anul acesta va fi cu pierderi pentru bănci: două miliarde de lei. Acestă cifră ridică la un miliard de euro volumul pierderilor din ultimii cinci ani. Mai multe bănci din România sunt scoase la vânzare şi nu găsesc cumpărător. Scăderea numărului de bănci nu face decât să reducă competiţia într-un sistem care nu a excelat niciodată la acest capitol.