NATO şi UE critică acordul de parteneriat strategic dintre Rusia şi Abhazia

NATO şi UE au criticat acordul de alianţă şi parteneriat strategic pe care Rusia l-a semnat luni cu regiunea separatistă georgiană Abhazia, subliniind că, prin acest acest demers, Moscova încalcă suveranitatea şi integritatea teritorială a Georgiei şi pune în pericol securitatea în regiune.
Economica.net - mar, 25 nov. 2014, 08:56
NATO şi UE critică acordul de parteneriat strategic dintre Rusia şi Abhazia

‘NATO susţine pe deplin suveranitatea şi integritatea teritorială a Georgiei în limitele frontierelor recunoscute de comunitatea internaţională. NATO nu recunoaşte pretinsul acord de parteneriat strategic dintre regiunea georgiană Abhazia şi Rusia, semnat la 24 noiembrie’, a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, citat de RIA Novosti. ”Cerem din nou Rusiei să anuleze recunoaşterea regiunilor Georgiei – Abhazia şi Osetia de Sud – ca state independente şi să-şi retragă trupele de pe teritoriul georgian”, a mai afirmat Stoltenberg, potrivit Deutsche Welle.

În acelaşi timp, Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, Federica Mogherini, a atras atenţia că acordul contravine principiilor dreptului internaţional şi obligaţiilor asumate de Rusia şi pune în pericol securitatea regională. ‘Semnarea aşa-zisului acord de alianţă şi parteneriat strategic între Federaţia Rusă şi regiunea separatistă georgiană subminează eforturile care se fac în prezent pentru stabilizarea securităţii în regiune’, a afirmat şefa diplomaţiei europene, conform RIA Novosti.

La Tbilisi, preşedintele georgian Ghiorghi Margvelaşvili a declarat, potrivit Interfax, că semnarea de către Rusia a unui astfel de acord cu Abhazia reprezintă o ameninţare pentru stabilitatea în Caucazul de Sud şi aruncă în impas negocierile care au loc între Federaţia Rusă şi Georgia pentru normalizarea relaţiilor, întrerupte după războiul ruso-georgian din 2008. Preşedintele georgian a subliniat de asemenea că această problemă trebuie luată în discuţie în Consiliul de Securitate al ONU, dar şi în cadrul OSCE, UE şi NATO. La rândul său, ministrul georgian de externe Tamara Beruceaşvili a semnalat că acordul dintre Rusia şi Abhazia este practic ‘un pas spre anexarea’ acestui teritoriu.

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit luni la Soci (staţiune rusă la Marea Neagră) cu liderul Abhaziei, Raul Hadjimba, pentru a semna un acord de alianţă şi parteneriat strategic între Rusia şi regiunea separatistă georgiană, ce prevede în special crearea unui spaţiu de apărare şi securitate colectivă şi formarea unui contingent militar comun. Moscova consideră că un astfel de document ‘corespunde întru totul practicii internaţionale, cu atât mai mult cu cât Rusia garantează securitatea Republicii Abhazia în virtutea înţelegerilor convenite anterior’.

Rusia a recunoscut independenţa Abhaziei, alături de cea a Osetiei de Sud, un alt teritoriu separatist prorus din Georgia, în urma războiului ruso-georgian din august 2008. Această decizie a Moscovei a determinat autorităţile de la Tbilisi să rupă relaţiile diplomatice cu Rusia

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul va aproba proiectele pentru digitalizarea cărţii de identitate electronice şi a sistemului notarial, anunţă Ciolacu
Guvernul va aproba proiectele pentru digitalizarea cărţii de identitate electronice şi a sistemului notarial, anunţă ...
Guvernul va aproba două proiecte de digitalizare cu impact pentru cetăţeni - unul privind digitalizarea cărţii de identitate electronice şi un al doilea referitor la digitalizarea sistemului......
Barbu: Au început plăţile pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de secetă
Barbu: Au început plăţile pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de secetă
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunţat, joi, că au început plăţile pentru despăgubirea fermierilor afectaţi ...
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Lotul 3 Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni ar putea fi dat în trafic în decembrie
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Lotul 3 Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni ar putea fi dat în trafic în ...
Lotul 3 Râmnicu Sărat - Mândrești Munteni (36,1 km) al A7 Buzău - Focșani va fi dat în circulație în luna decembrie, ...
Drum de legătură A0 – Terminal 2 Aeroport Otopeni: Guvernul a aprobat joi indicatorii
Drum de legătură A0 – Terminal 2 Aeroport Otopeni: Guvernul a aprobat joi indicatorii
Indicatorii tehnico-economici necesari construirii drumului de legătură între Autostrada de Centură București Nord și ...