‘Pentru privatizarea CFR Marfă este un calendar agreat încă de anul trecut. De săptămâna viitoare vine FMI. Vom avea discuţii. Am avut discuţii şi cu ei şi cu Banca Mondială şi cu Comisia Europeană. Am explicat că suntem absolut de acord cu privatizarea CFR Marfă – şi nu numai CFR Marfă-, sunt de acord cu ideea în sine -, dar să-mi dea răgazul necesar să aduc aceste companii în situaţia de a putea fi vandabile pe bani adevăraţi. Privatizarea nu poate fi doar un scop în sine: hai să scăpăm de ceva. Să reuşim să şi încasăm şi să facem şi din punct de vedere economico – financiar o afacere bună şi încet-încet aceste lucruri se materializează şi atunci vom agrea cu dânşii un calendar care chiar să se întâmple. Până în august 2015 trebuia lansată licitaţia, după calendarul vechi. Este posibil să se întâmple exact în interiorul acelui program şi este posibil să se înţeleagă – de fapt înţeleg, că am avut aceste discuţii – nevoia să mişcăm calendarul în funcţie de interesul nostru’, a explicat Rus, într-o conferinţă de presă.
CFR Marfă a înregistrat rezultate bune, în primele nouă luni din 2014, a anunţat ministrul, în condiţiile în care volumul de mărfuri expediate a crescut cu 6,9%, iar cota de piaţă a urcat de la 54% la 58% pentru mărfuri transportate, scrie Agerpres.
‘Veniturile din exploatare au crescut cu 1,2%, cheltuielile din exploatare au scăzut cu 12,4% datorită faptului că achiziţionarea de energie electrică de tracţiune de pe piaţa liberă are scăderi de 30% pe acest capitol, renegocierea contractelor pentru reparaţia materialului rulant scăderi cu 23,7%, celelalte servicii de pază, transbordare, prestaţii metrologice, salubritate etc. au scăzut cu 15%, astfel încât pierderea operaţională s-a redus cu 90% la CFR Marfă. Deci, compania, la finele acestui an, se apropie încet – încet de zero pe zero, astfel încât societatea în 2015 va deveni o companie care va arăta ca fiind bancabilă, având o valoare a acţiunilor crescută, astfel încât procesul de privatizare a unei astfel de societăţi va avea o cu totul altă conotaţie în piaţă decât cea despre care am discutat anul trecut. Încep să cred că este posibilă o privatizare în condiţiile în care statul român şi ministerul în sine sau compania să câştige mult mai mulţi bani, pentru că este în situaţia de a avea valoare de piaţă’, a mai spus Rus.
Potrivit acestuia, în general rezultatele economico – financiare la nouă luni ale societăţilor aflate în subordinea Ministerului Transporturilor s-au îmbunătăţit considerabil, majoritatea trecând pe profit operaţional. Companiile au înregistrat un trend pozitiv în activitatea curentă, rezultatul operaţional raportat la activitatea curentă înregistrând creşteri substanţiale la CNADNR, cu 17%, CFR Marfă, cu 22,69%, CFR Călători, cu 26%.
Aceste rezultate au fost posibile prin aplicarea unor programe de reducere a costurilor în special la CFR Marfă cu 12,45%, la CFR Călători cu 4,37%, la Administraţia Porturilor Maritime Constanţa cu 7,25%. În paralel, au fost gestionate prudent arieratele şi datoriile, în special la companiile cu probleme în managementul arieratelor.