BCE ar putea anunţa în primul trimestru din 2015 dacă va achiziţiona obligaţiuni suverane – vicepreşedintele BCE

BCE ar putea decide în primul trimestru din 2015 demararea achiziţionării de obligaţiuni suverane, dacă actualele măsuri de stimulare a economiei zonei euro se dovedesc a fi insuficiente, a declarat, miercuri, vicepreşedintele Băncii Central Europene (BCE), Vitor Constancio, într-un discurs rostit la Londra, transmit Bloomberg şi Reuters.
Economica.net - mie, 26 nov. 2014, 13:46
BCE ar putea anunţa în primul trimestru din 2015 dacă va achiziţiona obligaţiuni suverane - vicepreşedintele BCE

În primul trimestru din 2015, BCE ar putea estima mai bine dacă sunt necesare achiziţiile de obligaţiuni suverane – aşa numitele măsuri de relaxare cantitativă (QE) – necesare pentru stimularea economiei zonei euro şi prevenirii deflaţiei, a explicat Vitor Constancio.

Luna trecută, BCE a început să cumpere obligaţiuni ipotecare – primul pas al programului menit să extindă bilanţul său cu până la 1.000 de miliarde de euro (1.300 de miliarde de dolari). În timp ce BCE se lupta cu inflaţia scăzută în zona euro, a adoptat şi un program de achiziţionare de obligaţiuni garantate cu active pentru a revitaliza piaţa de obligaţiuni, oferind companiilor o alternativă la finanţarea bancară, scrie Agerpres.

‘Va trebui, desigur, să monitorizăm cu atenţie dacă aceste achiziţii corespund aşteptărilor. În particular, în primul trimestru din 2015, vom fi capabili să estimăm mai bine dacă este cazul să demarăm achiziţionarea de obligaţiuni suverane. Dacă nu, va trebui să luăm în considerare achiziţionarea altor active, inclusiv obligaţiuni suverane de pe piaţa secundară’, a afirmat oficialul BCE.

După declaraţiile lui Vitor Constancio, euro s-a depreciat faţă de dolar.

‘Acest discurs sporeşte cu siguranţă şansele ca BCE să înceapă în primul trimestru din 2015 un program de achiziţionare de obligaţiuni suverane. Pieţele ar putea fi dezamăgite, iar încrederea în economie ar putea fi afectată dacă BCE nu-şi va îndeplini angajamentele’, a apreciat economistul Christian Schulz, de la Berenberg Bank.

Achiziţia de obligaţiuni s-a lovit de opoziţia Germaniei, cea mai mare economie din zona euro. Preşedintele Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank), Jens Weidmann, care face parte şi din Consiliul guvernatorilor BCE, şi-a exprimat deja obiecţiile faţă de planul de a cumpăra obligaţiuni, apreciind că acest lucru va expune la riscuri bilanţul băncii centrale.

‘Pentru a explora noi canale de transmisie a politicii monetare, care au funcţionat în alte state, cum ar fi SUA şi Marea Britanie, vrem să majorăm bilanţul BCE injectând bani direct şi în agenţii economici non-bancari. Impactul achiziţionării de obligaţiuni suverane va depăşi efectul direct asupra randamentelor bondurilor achiziţionate’, a explicat oficialul BCE.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...