Cel mai puternic leu din ultimele trei săptămâni. Cursul coboară la 4,41 lei/euro

Banca Naţională a României (BNR) a afişat astăzi un curs de referinţă de 4,4199 lei/euro şi 3,5433 lei/dolar.
Economica.net - joi, 27 nov. 2014, 11:15
Cel mai puternic leu din ultimele trei săptămâni. Cursul coboară la 4,41 lei/euro

Leul nu a mai atins o valoare atât de ridicată în faţa monedei europene din 5 noiembrie 2014 când BNR a anunţat un curs de referinţă de  4,4192 lei pentru un euro.

BNR a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,4338 lei pentru un euro şi 3,5653 lei pentru un dolar.

Cursul mediu al leului va fi de 4,44 lei / euro, în 2015, dar vor avea loc „episoade de mare volatilitate” pe parcursul anului, care ar putea urca euro până la 4,5 – 4,6 lei, potrivit analiştilor de la Erste Group Research.

„Estimăm un curs valutar mediu de 4,44 lei /euro în 2015, cam cât va fi în tot anul 2014, dar cu episoade de mare volatilitate, produse din cauza divergenţei de politici monetare dintre cele două coaste ale Atlanticului”, scriu analiştii Erste Group Research, într-un raport periodic privind Europa Centrală şi de Est.

Comisia Naţională de Prognoză estimează pentru anul viitor un curs mediu de 4,42 lei/euro. Conform Prognozei de toamnă 2014 – 2018, cursul mediu pentru 2014 va fi de 4,44 lei/euro (4,48 lei/euro prognoza anterioară), în 2016 acesta se va situa la aceeaşi medie ca şi în 2015, respectiv 4,42 lei/euro, în 2017 la 4,4 lei/euro, iar în 2018 la 4,38 lei/euro.

În ceea ce priveşte dolarul american, CNP estimează pentru 2014 o medie anuală de 3,33 lei/dolar, pentru 2015 de 3,40 lei/dolar, 2016 – 3,40 lei/dolar, 2017 – 3,38 lei/dolar şi 2018 – 3,37 lei/dolar.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România...
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...