Concurenţă: Piaţa serviciilor de telefonie mobilă din România trebuie să aibă un grad mai scăzut de concentrare

Piaţa serviciilor de telefonie mobilă din România ar trebui să prezinte un grad mai scăzut de concentrare, având în vedere numărul mai mare de operatori existenţi, respectiv patru, medie corespunzătoare Uniunii Europene /UE/, se arată în Raportul anual al Consiliului Concurenţei privind sectoarele cheie din România în 2014.
Economica.net - joi, 27 nov. 2014, 12:48
Concurenţă: Piaţa serviciilor de telefonie mobilă din România trebuie să aibă un grad mai scăzut de concentrare

Conform documentului şi analizând datele referitoare la numărul total al utilizatorilor activi de telefonie mobilă din România, se poate observa că, în ultimii ani, piaţa serviciilor de telefonie mobilă a înregistrat o uşoară scădere, urmată de o stagnare în ultimele patru semestre, scrie Agerpres.

Cu toate acestea, atât volumul de trafic de voce originat, cât şi cel terminat în reţelele de telefonie mobilă din România se află într-o continuă creştere.

‘Se poate observa că volumul de trafic originat de utilizatorii finali, deşi aflat pe un trend ascendent, a crescut cu o rată din ce în ce mai mică în comparaţie cu cea a anilor precedenţi. În ciuda scăderii ratei de penetrare a cartelelor SIM în România, nivelul acesteia depăşeşte în continuare pragul de 100%, fapt ce demonstrează că, în medie, fiecare utilizator dispune de cel puţin o cartelă SIM. O explicaţie a acestui fenomen o poate reprezenta nivelul ridicat al tarifelor de terminare a apelurilor în orice reţea percepute de operatori înainte de 2011. Între aceste tarife şi cele de terminare a apelurilor în reţeaua proprie există
o diferenţă considerabilă, consumatorii fiind astfel nevoiţi să achiziţioneze pachete pre-paid sau post-paid ale operatorilor concurenţi’, se menţionează în Raportul Consiliului Concurenţei.

În ceea ce priveşte piaţa serviciilor de telefonie mobilă din România, rezultatele raportului citat arată că, în comparaţie cu alte state membre ale Uniunii Europene, aceasta ar trebui să prezinte un grad mai scăzut de concentrare, având în vedere numărul mai mare de operatori existenţi.

‘Numarul total de patru operatori corespunde mediei Uniunii Europene. Ţările în care există un număr mai mare de operatori de telefonie mobilă sunt Polonia, cu şase operatori, Danemarca şi Suedia, cu câte cinci operatori. Cu toate acestea, o analiză a Indicelui Herfindahl-Hirschman arată ca gradul de concentrare a pieţei serviciilor de telefonie mobilă din România este unul ridicat, depăşind cu mult pragul de 2.000 de unităţi utilizat în mod frecvent de autorităţile de concurenţă (…) Indicele traficului de voce prezintă cea mai ridicată creştere, nivelul său atingând valoarea de 3.818, în anul 2013’, arată documentul.

La nivelul Uniunii Europene, statisticile de la sfârşitul anului 2013 arată că liderul de piaţă deţine, în medie, o cotă de aproximativ 35,4%, cu 7 procente mai puţin decât pe piaţa serviciilor de telefonie mobilă din România. De asemenea, cota de piaţă a liderului se află în scădere încă din anul 2010, luând în considerare datele la nivelul UE.

‘În schimb, operatorii alternativi (‘alţi concurenţi’) şi-au întărit poziţiile în ultimii ani, la sfârşitul anului 2013 deţinând, în medie, o cotă de piaţă de 35,9%, reuşind astfel să depăşească liderul pieţei. Aceste efecte sunt urmările reglementărilor referitoare la portabilitatea numerelor şi tarifele de terminare a apelurilor, dar şi a politicii comerciale agresive ale concurenţilor din eşalonul doi (de exemplu, RCS&RDS). În consecinţă, situaţia la nivelul Uniunii Europene pare a fi mai echilibrată decât în România, unde liderul de piaţă se detaşează de concurenţii săi’, se notează în documentul autorităţii pentru concurenţă.

În prezent, piaţa serviciilor de telefonie mobilă din România cuprinde patru operatori, respectiv Orange, Vodafone, Telekom Romania şi RCS&RDS, numărul acestora scăzând în urma preluării operatorului Telemobil de către Cosmote, în 2009. Începând din luna septembrie 2014, operatorii Cosmote şi Romtelecom comunică sub brandul Telekom România (operator de servicii integrate).

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...