Sebastian Ghiţă şi-a dat demisia din PSD

Sebastian Ghiţă anunţă că îşi dă demisia din PSD, informează România TV
Economica.net - vin, 28 nov. 2014, 13:40
Sebastian Ghiţă şi-a dat demisia din PSD

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că „sunt foarte mulţi colegi care spun că poate trebuie să ne despărţim de Sebi Ghiţă” şi că acesta trebuie să înţeleagă că o organizaţie merge după anumite reguli, nu doar după regula lupului singuratic.

„Am fost chemat de domnul Ponta la biroul dânsului. Am avut o discuţie serioasă despre evenimentele politice din ultima perioadă. (..) Mi-a spus că declaraţiile pe care le-am dat sunt corecte, dar că nu pot să am iniţiative personale nediscutate cu colegii de partid. Am înţeles punctul său de vedere şi am hotărât să demisionez din PSD!”, a afirmat Sebastian Ghiță, într-o declaraţie de presă.

El a ţinut să anunţe că „nu va mai reveni în acest partid, cât timp chestiunile legate de comunism, corupţie şi schimbarea legii partidelor politice nu sunt rezolvate”.

„Îmi doresc ca Victor Ponta să aibă puterea şi mintea să reformeze acest partid. Sunt un om tânăr, mi-am construit cariera ca antreprenor, mi-am câştigat o poziţie respectată în societatea românească şi nu cred că eu trebuie să-mi însuşesc valorile reprezentate de Ion Iliescu”, a mai afirmat Ghiţă.

El a precizat că ”Mircea Geoană şi Marian Vanghelie au primit ce meritau”.

Le-am spus colegilor de-acum un an că trădeaza interesul comun pentru interesul personal. Geoană a vrut să-l şantajeze pe Ponta, cerându-i funcţia de ministru de externe. M-a sunat să îmi spună că, dacă Ponta nu îl numeşte ministru de externe, atunci va fi război în PSD”, a explicat Sebastian Ghiţă.

Potrivit acestuia, ”Vanghelie reprezenta ce este mai josnic şi mai urât în partidele politice: coruptie, trădare, minciună”.

Am fost un adversar al lui Vanghelie de când am intrat în PSD. Şi cred că ieri oamenii i-au arătat cu adevarat ce cred despre el. Nu poţi să ai un agramat, un neinstruit, un hoţ lider al partidului în Bucureşti, şi să câştigi alegerile. Ne era ruşine să spunem în ţară că Vanghelie este unul dintre noi!”, a mai arătat Ghiţă.

Te-ar mai putea interesa și
Avem noroc. Eolienele produc acum cât trei reactoare nucleare, suplinind oprirea unei unități de la Cernavodă
Avem noroc. Eolienele produc acum cât trei reactoare nucleare, suplinind oprirea unei unități de la Cernavodă
Pe fondul unui vânt foarte bun azi, turbinele eoliene sunt prima sursă de energie electrică a țării, astfel că Sistemul Energetic Național trece mai ușor peste lipsa unei unități nucleare,......
Agenția S&P reconfirmă ratingul suveran al României și menține perspectiva stabilă
Agenția S&P reconfirmă ratingul suveran al României și menține perspectiva stabilă
Agenţia de rating S&P Global a reconfirmat vineri, 11 octombrie 2024, ratingul aferent datoriei guvernamentale şi perspectiva ...
Dacia Sandriders, învingătoare în Raliul Marocului, prima competiție majoră la care participă
Dacia Sandriders, învingătoare în Raliul Marocului, prima competiție majoră la care participă
La prima sa participare într-o competiție importantă de Rally-Raid, echipa Dacia Sandriders a reușit o victorie importantă ...
Metroul de Drumul Taberei va avea cea mai redusă frecvență de succedare a trenurilor de când a fost dat în folosință
Metroul de Drumul Taberei va avea cea mai redusă frecvență de succedare a trenurilor de când a fost dat în folosință
Magistrala 5 de metrou din București va avea până la finele anului în curs cea mai redusă frecvență de la inaugurarea ...