Acţiunile cu care ai fi câştigat cel mai mult la Bursă în 2014 – Top Erste Group Research

Campioana creşterilor la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) pe 2014 este acţiunea Impact Bucureşti cu un plus de 146%, potrivit calculelor Erste Group Research. Este urmată de acţiunile transportatorilor de electricitate şi de gaze naturale pe magistralele naţionale, Transelectrica (TEL, +82%), respectiv Transgaz (TGN, +36%).
Adrian N. Ionescu - mar, 02 dec. 2014, 11:04
Acţiunile cu care ai fi câştigat cel mai mult la Bursă în 2014 - Top Erste Group Research

Singurul dezvoltator imobiliar român cotat la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), Impact Developer & Contractor Bucureşti (IMP) îşi continuă şi în 2014 raliul bursier de anul trecut. În 2013 acţiunea IMP a câştigat circa 300%, iar anul acesta are deja un plus de peste 146% potrivit calculelor Erste Group Reserch, făcute cu cotaţiile de vineri 28 noiembrie.

În cazul Impact (IMP), aprecierea a fost stimulată de perspectivele favorabile ale companiei după preluarea de către omul de afaceri Gheorghe Iaciu, ca şi de continuarea achiziţiilor acestuia de titluri din piaţă. Proporţia acţiunilor IMP deţinute de Gheorghe Iaciu, care este şi patronul complexului Doraly de la marginea Capitalei, a crescut de la 44,2% în 31 decembrie 2013, la peste 49% în 12 septembrie, potrivit datelor BVB.

Iaciu a venit cu bani de acasă în companie, participând la majorarea cu aproape 50% a capitalului acesteia. Toate acţiunile puse în vânzare în iulie, pentru majorarea de capital, au fost subscrise.

La începutul lunii noiembrie IMP a lansat „Cartierul Salcâmilor”, cel mai nou dintre cele aparţinând ansamblului Greenfield, din care mai fac parte şi aşa numitele cartiere Blue, Rubin, Topaz, Onix şi Quartz. Cartierul Salcâmilor are nouă blocuri cu 252 de apartamente.
Impact îşi reface şi poziţia financiară, datorită creşterii veniturilor din vânzările de apartamente şi redu­cerii de 7,7 ori a cheltuielilor financiare. Pierderile s-au redus cu 75% în primele trei trimestre ale anului, până la puţin peste cinci mi­lioa­ne de lei, iar veni­tu­rile din exploatare au crescut cu 19% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, până la puţin peste 20 de milioane de lei.

În topul celor mai mari creşteri din 2014, IMP este urmată de acţiunile Transelectrica (TEL, +82%) respectiv Transgaz (TGN, +36%). În cazul acestora, tarifele reglementate de Autoritatea energetică românească au crescut şi veniturile companiilor respective.

Investitorii au fost atraşi şi de promisiunea unor dividende consistente, cu randamente dintre cele mai mari de pe piaţă, 13% la TEL şi circa 10% la TGN, care ocupă locurile I şi III în topul randamentelor dividendelor.

Creşterile de tarife reglementate au dublat pro­fitul Transelectrica până acum în acest an. „Transgaz este exemplul clasic de companie de utilități, cu marje de profitabilitate de peste 20% în ultimii ani, În 2014, TGN a marcat o revenire, ajutată de majorarea tarifelor reglementate, astfel încât veniturile raportate pentru nouă luni au avansat cu 15%, iar profitul net a crescut cu 131%”, potrivit analiştilor Tradeville citaţi de ECONOMICA.NET.

 

 

În topul creşterilor la Bursă urmează acţiunile transportatorului prin conducte de ţiţei Conpet Ploieşti (COTE, +22,2%), ale producătoarei de cabluri electrice Iproeb Bistriţa (IPRU, 21,4%) şi ale Băncii Transilvania (TLV, 20,7%).

O potenţială achiziţie a Volksbank România de către TLV ar duce banca din Cluj în poziţia de a ameninţa BRD în topul cotei de piaţă. Banca Transilvania ar ajunge la circa 13%, potrivit Erste Group Research. Pe de altă parte, conducerea TLV şi-a atras sprijinul a cel puţin trei dintre societăţile de investiţii financiare (SIF). Pe două dintre ele (SIF1 şi SIF4) le controlează, iar cu a treia (SIF2) TLV are relaţii foarte bune.

O altă bancă listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) este Banca Comercială Carpatica (BCC), care ocupă locul al patrulea în Topul  Erste Group Research, cu o creştere  de 19,6%, în 2014 până la 28 noiembrie.

Acţiunile Băncii Car­pa­ti­ca au crescut pe baza mai vechilor speculaţii privind intra­rea unui investitor strategic în BCC.

Dintre celelalte acţiuni lichide doar cele ale Fondului Proprietatea (FP, +9,3%) şi cele ale SIF Moldova (SIF2, +11,4%) mai atrag atenţia.

„Avansul preţurilor FP s-a produs pe fondul ofertei publice accelerate de răscumpărare a acţiunilor, la un preţ de 1,11 lei / titlu. Creşterea a fost întreruptă de ştirea că ASF (Autoritatea pieţei, n.r.) a respins regulamentul care ar fi permis listarea FP la Londra prin intermediul drepturilor de interes”, scrie Marina Spătaru,  în raportul Erste Group Research.

Alte mari creşteri au înregistrat producătorul de subansamble aeronautice Aerostar Bacău (ARS, +18,8%) şi producătorul de piese pentru  motoare de avion Turbomecanica  Bucureşti (TBM, +16%).

Acţiunile celei mai mari companii româneşti, OMV Petrom (SNP), au scăzut cu peste 11%, mai ales ca urmare a scăderii preţului petrolului.  Vestea că redevenţele nu vor creşte nu au, deocamdată, decât potenţialul de a opri, pentru o vreme, plonjonul preţurilor SNP

BET XT, indicele celor mai lichide 25 de acţiuni de la BVB (inclusiv SIF-urile şi FP), a crescut cu nici 2% în primele 11 luni ale anului, în vreme ce indicele de referinţă BET (al celor mai lichide 10 acţiuni fără SIF-uri) cu 6,8%.

 

Te-ar mai putea interesa și
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA a tăiat 7,3% in zece zile. Cu toate acestea, cei care investesc în aur și......
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...