Australia adoptă noi măsuri menite să înăsprească politica de imigraţie

Parlamentul australian a adoptat vineri o nouă înăsprire a legislaţiei privind imigraţia pentru a-i descuraja pe imigranţii clandestini proveniţi de pe mare, prin intermediul unor vize provizorii ce îi vor împiedica să rămână definitiv în ţară, transmite AFP.
Economica.net - vin, 05 dec. 2014, 07:55
Australia adoptă noi măsuri menite să înăsprească politica de imigraţie

În urma unor dezbateri aprinse în Senat joi, camera inferioară a Parlamentului a adoptat vineri amendamente la legea privind imigraţia ce prevăd reintroducerea acestor vize controversate deja în vigoare în timpul unor guverne precedente conservatoare şi criticate de apărătorii drepturilor omului.

Aceste vize vor fi acordate imigranţilor consideraţi ca fiind refugiaţi adevăraţi, dar numai pentru trei ani, fără a le acorda dreptul de a se instala într-o manieră permanentă în ţară. La capătul acestei perioade ‘de probă’, situaţia din ţara lor de origine va fi reevaluată şi, în anumite circumstanţe, ei vor putea fi retrimişi acasă.

Australia îi redirecţionează deja pe solicitanţii de azil care sosesc la bordul a diverse ambarcaţiuni spre centre de retenţie din Papua Noua Guinee sau din insule din Pacific precum Nauru sau Manus. De asemenea, autorităţile îndepărtează aceste vase de coastele australiene.

‘Este o victorie pentru Australia’, a comentat premierul conservator Tony Abbott. ‘Am spus întotdeauna că sunt necesare trei lucruri pentru a împiedica sosirea ambarcaţiunilor: gestionarea off-shore a dosarelor, îndepărtarea ambarcaţiunilor şi un regim de vize provizorii. Ultimul segment al acestei politici tocmai a fost implementat’, a continuat el.

În opinia guvernului australian, măsurile au în vedere descurajarea traficului realizat de călăuze care profită de pe urma unor imigranţi originari în cea mai mare parte din Irak, Iran şi Afganistan. Ei îşi riscă adesea viaţa în aceste călătorii periculoase pe mare, în căutarea unei vieţi mai bune.

Te-ar mai putea interesa și
Prețurile cripto au scăzut în urma conferinței de presă a Fed
Prețurile cripto au scăzut în urma conferinței de presă a Fed
După cum am menționat săptămâna trecută, am putea asista la o volatilitate ridicată pe piețele cripto în jurul reuniunii FOMC (Comisia Federală pentru Piețe) a SUA și a conferinței de......
Autostrada Moldovei: A fost deschisă circulația pe lotul 1 din A7 Ploiești – Buzău (Video)
Autostrada Moldovei: A fost deschisă circulația pe lotul 1 din A7 Ploiești – Buzău (Video)
Lotul 1 Dumbrava - Mizil (21 km) al tronsonului Ploiești - Buzău din Autostrada Moldovei A7 a fost deschis luni circulației, ...
Ajutoare de stat de 150 de milioane de euro pentru producătorii din industria agro-alimentară care investesc în energie verde pentru autoconsum
Ajutoare de stat de 150 de milioane de euro pentru producătorii din industria agro-alimentară care investesc în energie ...
Producătorii din sectorul agricol și din industria alimentară își pot depune proiectele ce vizează investiții în ...
Program de deconectări de la energia electrică, în Republica Moldova
Program de deconectări de la energia electrică, în Republica Moldova
Premier Energy, cel mai mare furnizor de energie electrică din Republica Moldova, care deservește consumatorii din centrul ...