Un notar învinge OTP Bank la ÎCCJ şi obţine înjumătăţirea dobânzii la un credit în franci elveţieni

Un client al OTP Bank România a obţinut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reducerea dobânzii pentru două credite de la 7% la 4,2%, după trei ani de procese. Instanţa a hotărât că banca cu acţionariat maghiar a utilizat clauze abuzive în contractele de credit.
Mihai Banita - Dum, 07 dec. 2014, 22:01
Un notar învinge OTP Bank la ÎCCJ şi obţine înjumătăţirea dobânzii la un credit în franci elveţieni

E.C., notar din Bucureşti, a luat două credite de la OTP Bank în iulie şi septembrie 2008, cu o valoare cumulată de 190.000 de franci elveţieni cu scadenţa în 30 de ani.

Din toamna lui 2008 începea deprecierea abruptă a leului, mai ales în faţa francului elveţian.

„Am luat creditul în 2008. Cu echivalentul a 60.000 de euro la acel moment am cumpărat un teren, vă daţi seama că acel teren nu mai are deloc valoarea de atunci. La început plăteam o rată de 12 milioane de lei vechi, apoi a ajuns la 25 de milioane de lei vechi. Ce mi-au explicat cei de la bancă? Că a crescut valoarea fracului foarte mult, mi-au trimis acte adiţionale, că se măreşte dobânda, că a crescut Libor-ul. În 2011 am căutat un avocat şi i-am dat în judecată. Era încă la început treaba cu clauzele abuzive”, ne-a declarat clientul băncii.

În instanţă, acesta a atacat clauza care dădea dreptul băncii să modifice dobânda „în funcţie de politica băncii”, „luând in considerare valoarea dobânzii de referinţa LIBOR”. În ciuda scăderii Libor faţă de valoarea de 2,8% de la momentul acordării, până la aproape 0% în prezent (0,003%), banca a menţiut rata dobânzii la 6,99%. Clientul a cerut instanţei să oblige banca să calculeze dobânda în funcţie de o marjă de 4,2%, dedusă din dobânda iniţială.

Tribunalul şi Curtea de apel decid îngheţarea dobânzii

Tribunalul Bucureşti a hotărât, în 2012, că este abuzivă clauza de dobândă şi cea care obligă clientul să accepte orice modificare a dobânzii: „în cazul în care, ca urmare a modificării nivelului ratei dobânzii de către bancă, clientul nu va rambursa ratele nescadente şi restul din creditul angajat şi dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data notificării privind modificarea dobânzii, se consideră că acesta a acceptat noul procent de dobândă”.

Potrivit Tribunalului, clauzele puse în discuţie nu au fost negociate, au creat un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, iar banca a acţionat cu rea-credinţă, fiind astfel îndeplinite criteriile legii 193/2000 potrivit cărora o clauză poate fi declarată ca abuzivă.

Cei de la OTP au încercat să se apere susţinând că „în cele două contracte există criterii clare in funcţie de care rata dobânzii putea varia, respectiv pe lângă criteriul ‘politicii băncii’ este indicat şi criteriul ‘valoarea dobânzii de referinţă’”.

De asemenea, banca a susţinut că legea nu îi permitea să modifice dobânda creditului, chiar dacă referinţa Libor a scăzut şi că faptul că în contract nu este precizată nicio scadenţă a Libor înseamnă că nu avea o obligaţie să modifice dobânda curentă în funcţie de evoluţia referinţei.

Tribunalul hotărăşte că cele două clauze sunt abuzive, dar că dobânda creditului va rămâne fixă la nivelul de 6,99%.

Hotărârea a fost atacată cu apel de ambele părţi. Curtea de Apel Bucureşti a decis în 2013 să admită în parte apelul clientului şi să-l respingă pe cel al băncii.

Curtea a venit cu o opinie mai detaliată asupra prevederilor contractuale şi a arătat pas cu pas de ce acestea nu respectă legea. Însă, a invocat o hotărâre a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care respinge dreptul instanţelor de a interveni în contracte, astfel că a respins cererea clientului de a calcula dobânda în funcţie de Libor + marja dedusă din contractul iniţial.

ÎCCJ dispune calcularea dobânzii în funcţie de Libor

Această decizie, despre care puteţi citi mai multe mai jos, a fost la rândul ei atacată cu recurs de ambele părţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care s-a pronunţat în noiembrie.

ÎCCJ a admis recursul clientului şi a hotărât ca dobânda să fie calculată în funcţie de Libor 3M, la care se adaugă o marjă de 4,2 puncte procentuale, fiind menţinute dipoziţiile faţă de caracterul abuziv al clauzelor atacate.

După cei trei ani de procese, clientul OTP susţine că vrea să-şi achite în avans o parte din credit cu banii care îi vor fi restituiţi de către bancă.

„Din credit nu am plătit aproape nimic, doar dobânzi. Vreau să achit tot şi să scap de el. Nu vreau să mai aud de bănci”, spune clientul băncii.

Reprezentaţii OTP nu au răspuns până la acest moment solicitării ECONOMICA.NET de a oferi o poziţie pe această temă.

OTP Bank este în topul băncilor după numărul de litigii cu clienţii, iar acesta este cel de-al cincilea proces pe care îl pierde la Înalta Curte.

De asemenea OTP este una dintre cele opt bănci cu care Autoritate Naţională pentru Protecţia Consumatorilor are litigii pe rol, care s-ar putea încheia cu eliminarea clauzelor considerate abuzive din toate contractele de credit în derulare.

–––––––––––––––––––––––-

Curtea de apel despre negocierea contractului

Băncii îi revine sarcina de a face dovada negocierii, iar existenţa mai multor tipuri de credite în ofertă nu înseamnă negiciere, spune Curtea de apel. Dacă acele contracte sunt preformulate, atunci banca trebuie să facă dovada că clientul a avut puterea să le modifice.

De notat faptul că banca a inserat în contract o clauză standard prin care încearcă să îşi decline răspunderea legală, invocând chiar legea 193/2000, prin care susţine că rezultă clar negocierea contractului.

„Clientul declară că i-au fost prezentate spre aualiză, anterior semnării prezentului document, în

mod integral, clauzele contractului de credit, inclusiv toată documentaţia aferentă analizării şi aprobării creditului. Clientul declară că prevederile prezentului document nu sunt abuzive în sensul Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, cu modificările şi completările ulterioare, pe care le acceptă integral, fiind conforme intereselor sale financiare”.

Comentariul instanţei: „Trebuie observat că şi această prevedere contractuală a fost preformulată de către bancă, apelanta -reclamantă neavând altă posibilitate decât să o accepte aşa cum a fost formulată sau să refuze încheierea contractelor”.

Curtea de apel despre echilibrul păţilor

Clauzele atacate „creează un dezechilibru seminificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorului întrucât prevede posibilitatea modificării dobânzii în funcţie de politica bincii, fără a fi explicate în concret care sunt motivele întemeiate care ar putea determina un asemenea comportament al băncii. Noţiunea de „politica băncii” nu este definită în contract, lăsând loc la interpretări care pot fi folosite de bancă în favoarea sa”, se arată în motivare.

Curtea despre reaua-credinţă

Instanţa spune că reaua-credinţă nu se manifestă doar prin practicile comerciale înşelătoare, ci şi prin tratamentul pe care profesionistul îl acordă consumatorului, tratament care trebuie să fie corect şi echitabil, având în vedere că primul are toată forţa contractuală, aşa cum se arată în Directiva nr. 13 din 1993, din care a fost transpusă legea 193/2000.

„Or, nu se poate reţine că banca a acţionat echitabil şi că a luat în considerare interesele legitime ale consumatorului, atâta timp cât poate modifica dobândă în funcţîe de o politică care nu este definitivă şi explicată, iar consumatorul nu are niciun drept în legătură cu modificarea ratei dobânzii”, se arată în motivare.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...