Justin Welby a intervenit în urma informaţiilor comunicate de un grup de parlamentari alertat de creşterea vertiginoasă a numărului persoanelor care se prezintă la centrele de distribuţie a ajutorului alimentar.
Potrivit Trussell Trust, una dintre cele mai importante asociaţii de gestionare a băncilor de alimente, numărul persoanelor care recurg la ajutorul alimentar a crescut de la 128.697 în 2011/2012 la 913.138 în 2013/2014.
Într-un articol publicat de ziarul Mail on Sunday, Justin Welby a comparat situaţia refugiaţilor dintr-o tabără din Republica Democrată Congo cu cea a unei familii pe care a întâlnit-o într-o bancă de alimente din Marea Britanie.
‘Am găsit situaţia lor mult mai şocantă’, a subliniat liderul spiritual al celor 80 de milioane de anglicani din întreaga lume, evocând cazul acestei familii britanice. ‘Este mai puţin grav, dar se întâmplă aici’, a adăugat el.
‘Este evident că se întâmplă ceva teribil de îngrijorător’, a declarat copreşedintele grupului care se află la originea alertei, deputatul Frank Field, membru al laburiştilor, principalul partid de opoziţie.
‘Oamenii sunt pe marginea prăpastiei şi cel mai mic incident îi poate împinge înăuntru’, a adăugat el.
La preluarea puterii, în 2010, conservatorii au promis să elimine practic deficitul bugetar în cinci ani, însă ministrul finanţelor, George Osborne, a anunţat miercuri că el va atinge încă 5% din Produsul Intern Brut în perioada exerciţiului bugetar aprilie 2014 – martie 2015.
Laburiştii, favoriţi în sondajele de opinie, îi acuză pe conservatori că şi-au bătut joc de clasele mijlocii şi defavorizate printr-o austeritate bugetară fără precedent care nu a dat rezultatele promise.