Ponta, Petrescu şi Vâlcov s-au întâlnit cu reprezentanţii FMI la Palatul Victoria

Premierul Victor Ponta a avut o scurtă întrevedere luni dimineaţă la Palatul Victoria cu delegaţia FMI şi CE pe tema proiectului de buget pe anul viitor, conform unor surse guvernamentale.
Economica.net - lun, 08 dec. 2014, 08:50
Ponta, Petrescu şi Vâlcov s-au întâlnit cu reprezentanţii FMI la Palatul Victoria

La discuţii au participat ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, şi ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, scrie Agerpres.

Ponta a reafirmat sâmbătă că Guvernul nu va accepta un deficit bugetar mai mic de 1,4 % în negocierile cu finanţatorii externi.

Vineri nu s-a ajuns la niciun acord privind nivelul deficitului, în condiţiile în care, potrivit oficialilor din Ministerul Finanţelor, autorităţile române au propus un deficit bugetar de 1,4% din PIB iar reprezentanţii Fondului cer 0,9 la sută pentru execuţia pe 2015.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...