‘Fabrica ar urma să se construiască în anul 2015, iar în toamnă, din câte am înţeles din discuţiile cu conducerea acesteia, ar putea fi inaugurată. Suprafaţa pe care o va pune la dispoziţie municipalitatea în acest sens este de trei hectare în zona parcului industrial Ostroveni. Însă, ce este mai important de menţionat este faptul că numărul locurilor de muncă ar fi de 1.500, o bulă de oxigen pe piaţa muncii din judeţ, după ce mai mulţi agenţi economici au trecut prin declin. Mai trebuie spus că această companie este deja prezentă pe piaţa vâlceană, având o hală unde lucrează 300 de angajaţi’, a precizat Cornoiu.
Faurecia produce componente auto pentru Ford, Renault-Nissan, Peugeot, BMW, Daimler, General motors, Toyota şi Hyundai. Faurecia mai au fabrici în România la Piteşti, Craiova şi Tălmaciu, unde scaune auto, sisteme pentru interior şi sisteme de control al emisiilor.
Acesta spune că exemplul companiei multinaţionale ar putea fi urmat şi de altele companii, autorităţile vâlcene fiind deschise pentru orice investiţie care ar genera locuri de muncă.