ThyssenKrupp a cumpărat compania britanică LES, specializată în producerea echipamentelor pentru ascensoare

ThyssenKrupp AG, cel mai mare producător de oţel din Germania, a anunţat luni achiziţionarea companiei britanice Lift & Engineering Services Ltd (LES), ca parte a strategiei sale de a-şi majora afacerile din sectorul întreţinerii ascensoarele, care aduc un profit ridicat, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 08 dec. 2014, 11:24
ThyssenKrupp a cumpărat compania britanică LES, specializată în producerea echipamentelor pentru ascensoare

Valoarea tranzacţiei nu a fost dată publicităţii, scrie Agerpres.

Lift & Engineering Services este specializată în design-ul şi producerea echipamentelor pentru ascensoare şi furnizează mentenanţă, reparaţii şi asigură servicii de urgenţă pentru lifturi, scări rulante şi echipamente de ridicare.

Preluarea LES reprezintă cea mai semnificativă achiziţie din Marea Britanie din 1999, când a cumpărat Hammond & Champness, se arată într-un comunicat al ThyssenKrupp.

Luna trecută, ThyssenKrupp a lansat primul ascensor fără cablu din lume, cu ajutorul căruia transportul clasic cu liftul se transformă într-un sistem de metrou vertical.

Principala calitate a noului sistem, numit MULTI, constă în acea că permite funcţionarea mai multor cabine de ascensor prin aceeaşi casă liftului. În acest fel, spaţiul ocupat de lifturi se poate reduce foarte mult, capacitatea de transport poate spori şi se realizează economii la consumul de energie.

Cabinele se autopropulsează şi se deplasează pe linii instalate sub forma unui circuit. Sistemul a fost dezvoltat pentru clădiri de înălţime medie şi mare, iar prima unitate va intra în probe în 2016.

În anul fiscal 2014, ThyssenKrupp se aşteaptă la un profit ajustat, înainte de taxe şi dobânzi aproape dublu faţă de cel din anul trecut, de 586 milioane de euro, în timp ce precedenta estimare indica un câştig de aproximativ un miliard de euro.

Grupul ThyssenKrupp este prezent şi în România prin toate cele cinci divizii ale sale, respectiv metalurgie, auto, ascensoare, bunuri industriale şi servicii.

Te-ar mai putea interesa și
BNS: Majorarea salariului minim la 4.050 de lei, de la 1 ianuarie 2025, va avea un impact pozitiv în economie
BNS: Majorarea salariului minim la 4.050 de lei, de la 1 ianuarie 2025, va avea un impact pozitiv în economie
Creşterea salariului minim la valoarea de 4.050 de lei, de la 1 ianuarie 2025, este un pas firesc care va genera, în mod natural, şi alte creşteri salariale, contribuind la îmbunătăţirea......
Ștefan Roșeanu a demisionat din funcția de președinte ARF – Club Feroviar
Ștefan Roșeanu a demisionat din funcția de președinte ARF – Club Feroviar
Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, și-a dat demisia marți, informează Club Feroviar.
Doi candidaţi cer CCR anularea alegerilor prezidenţiale din primul tur
Doi candidaţi cer CCR anularea alegerilor prezidenţiale din primul tur
Cristian Terheş şi Sebastian Constantin Popescu, candidaţi la alegerile prezidenţiale, solicită Curţii Constituţionale ...
BNR: Inflaţia anuală va creşte la 4,9% în 2024 – Ce se va întâmpla la anul şi în 2026
BNR: Inflaţia anuală va creşte la 4,9% în 2024 – Ce se va întâmpla la anul şi în 2026
Rata anuală a inflaţiei se va mări la 4,9% în 2024, apoi se va reduce la 3,5% în 2025 şi la 3,3% în 2026, a declarat ...