5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 9.12.2014

România statului degeaba - Companiile mari din România vor fi obligate să publice raportări anti-şpagă - Cum scoate bani unul dintre regii asfaltului - Bancherii au oprit curăţarea portofoliilor de neperformante: restanţele au revenit peste 32 mld. lei. Citeşte pe larg revista presei din 9 decembrie 2014
Economica.net - mar, 09 dec. 2014, 04:30
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 9.12.2014

ZF – Doar în trei judeţe şi în Bucureşti rata de ocupare a populaţiei este de peste 30%. În 24 de judeţe, doar 2 din 10 locuitori au un loc de muncă. În Teleorman, un salariat susţine 2,3 pensionari. Cu 20 de milioane de locuitori din care doar 4,8 milioane sunt salariaţi (iar un sfert lucrează la stat), România rămâne cu eticheta de stat asistat social, căruia încă îi lipseşte strategia pentru crearea unei clase de mijloc puternice. Dacă în state precum Ungaria  sau Cehia rata de ocupare a populaţiei este de 40- 50%, România rămâne cu un procent modest, de doar 23% din populaţie cu statut de salariat şi cu peste 400.000 de pensionari mai mulţi decât salariaţi.

Hotnews – Companiile mari din Romania vor fi obligate sa publice raportari anti-spaga. Cine, cand si cum. Companiile mari din Romania si celelalte state ale Uniunii Euoropene vor fi obligate sa publice raportari non-financiare care sa contina situatii inclusiv reeritoare la masuri anti-mita, potrivit unei directive europene intrate recent in vigoare si prezentate luni de Centrul Roman de Politici Europene (CRPE). Comisia Europeana a lansat reforma privind transparenta corporativa si, in cadrul acesteia propunerea privind modificarea Directivelor 78/660/CEE si 83/349/CEE ale Consiliului in ceea ce priveste raportarea non- financiara de catre companiile mari si grupuri de companii.

Capital – Cum scoate bani unul dintre regii asfaltului. Vinde locuinţe angajaţilor. Antreprenorul român Florea Diaconu, proprietarul companiei de construcţii Delta ACM, se apropie de finalizarea primelor şase blocuri cu 180 de apartamente din ansamblul Vista Rezidenţial Berceni, la un an de la demararea lucrărilor.

ZF – Bancherii au oprit curăţarea portofoliilor de neperformante: restanţele au revenit peste 32 mld. lei.  Ratele restante la creditele populaţiei şi com­paniilor au urcat la 32,1 miliarde de lei (7,2 mld. euro) la finele lunii octombrie, în creştere cu aproape 400 de milioane de lei faţă de nivelul din luna anterioară, potrivit datelor BNR. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, volumul ratelor restante este totuşi mai mic cu 260 milioane de lei. Sumele restante avuseseră o tendinţă descendentă între lunile iunie şi august, când băncile au derulat operaţiuni pentru curăţarea portofoliilor de neperformante.

Hotnews -Familia Ionescu si rata saraciei la romani. Distributia saraciei in functie de zona, de numarul copiilor, dupa forma de proprietate (proprietar vs. chiriasi). Una peste alta, Statistica a numarat saracii Romaniei: sunt 4,77 milioane. Domnul Ionescu nu si-a permis nici in 2014 sa mearga in concediu. Adica si-a luat doua saptamani liber, asa cum au facut si colegii lui de munca, dar a ramas acasa. „Lasa, iti promit ca mergem la anul!”, i-a spus el sotiei, dupa ce si-au facut ei „bugetul” pe 2015. Oricum, nu mai fusese intr-un concediu de prin 2010- aproape ca nu mai stia cum e. Cu doi copii si „aproape” proprietarul unui apartament cu trei camere cumparat pe credit, Ionestii au acum alte prioritati decat sa se distreze in concediu: cheltuielile cu copii, ratele si cheltuielile cu mancarea si intretinerea le inghit aproape toti banii. Ceea ce nu stie domnul Ionescu este ca face parte din cele 4,77 milioane de romani aflati tehnic in categoria celor saraci.

Te-ar mai putea interesa și
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat luni, la Beijing, că Uniunea Europeană şi China "sunt parteneri, nu adversari" şi a cerut Bruxelles-ului să îşi menţină "independenţa......
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale ...
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator ...