OECD: Inegalităţile dintre săraci şi bogaţi sunt la cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani

Inegalitatea veniturilor dintre săraci şi bogaţi, în cele 34 de state membre ale Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani iar acest lucru are un impact semnificativ asupra creşterii economice, afirmă OECD într-un raport publicat marţi, transmite AFP.
Economica.net - mar, 09 dec. 2014, 07:34
OECD: Inegalităţile dintre săraci şi bogaţi sunt la cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani

Potrivit OECD, în prezent cei mai bogaţi 10% câştigă în medie de 9,5 ori mai mult decât cei mai săraci 10% în condiţiile în care în anii 1980 bogaţii câştigau de maxim şapte ori mai mult decât săracii. În ultimii 30 de ani, inegalitatea veniturilor a înregistrat cele mai mari creşteri în SUA, Finlanda, Israel, Noua Zeelandă, Suedia şi într-o mai mică măsură în Germania. În schimb, Franţa, Belgia şi Olanda nu au înregistrat decât o variaţie modestă a inegalităţilor însă doar în Grecia şi Turcia inegalitatea veniturilor s-a diminuat.

Raportul OECD subliniază că sporirea inegalităţilor a afectat în mod negativ economiile statelor membre, estimând că aceasta a amputat creşterea economică a Mexicului şi a Noii Zeelande cu peste 10 puncte, cu aproape nouă puncte în cazul Marii Britanii, Finlandei şi Norvegiei şi cu şase până la şapte puncte în cazul SUA, Italiei şi Suediei. În schimb, potrivit calculelor OECD, o mai mare egalitate a veniturilor a contribuit la creşterea PIB-ului per capita în Spania, Franţa şi Irlanda.

‘Aceste date dovedesc că soluţionarea inegalităţii mari şi în creştere este vitală pentru promovarea unei creşteri solide şi sustenabile şi trebuie să fie în centrul dezbaterilor. Ţările care promovează oportunităţi egale pentru toţi sunt cele care cresc şi prosperă’, a declarat secretarul general al OECD, Angel Gurría.

OECD subliniază că lipsa de investiţii în educaţie este factorul cheie care stă la baza creşterii inegalităţilor. Oportunităţile educaţionale reduse pentru persoanele dezavantajate au drept efect reducerea mobilităţii sociale şi afectează dezvoltarea competenţelor. În acest sens, OECD cere factorilor de decizie ca alături de programe de combaterea sărăciei să implementeze şi programe de creşterea accesului la educaţia de calitate, cursuri de pregătire şi servicii de sănătate.

Înfiinţată în anul 1961, OECD joacă un rol de consiliere pentru guvernele ţărilor puternic dezvoltate, în materie de politică economică, socială şi de guvernare. Cele 34 de state membre OECD deţin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerţul mondial şi 20% din populaţia lumii.

Te-ar mai putea interesa și
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, de a proteja integritatea procesului electoral și de a oferi un spațiu......
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ...
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul ...
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi ...