UE adoptă noi măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale

Miniştrii europeni ai finanţelor s-au pus de acord marţi cu privire la două texte pentru consolidarea legislaţiei Uniunii Europene pentru a combate mai eficient frauda şi evaziunea fiscală în Europa, transmite AFP.
Economica.net - mar, 09 dec. 2014, 18:57
UE adoptă noi măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale

Reuniţi la Bruxelles, miniştrii finanţelor au adoptat o directivă privitor la schimbul de informaţii obligatoriu şi automat între administraţiile fiscale, referitoare la persoanele fizice.

Acest domeniu, în directiva europeană actuală privind cooperarea administrativă, acoperă veniturile profesionale şi pensiile, dar şi unele produse privind asigurările de viaţă şi veniturile bunurilor imobiliare. El va fi extins asupra dobânzilor, dividendelor şi altor venituri, precum şi asupra soldelor conturilor.

Statele membre trebuie să transpună acest text în legislaţiile naţionale până la finalul anului viitor.

Al doilea text adoptat marţi introduce o clauză „anti-abuz” în directiva europeană „companii mamă-fiică”. Directiva vizează evitarea dublei impozitări în cazul companiilor cu activitate în mai multe ţări membre UE.

Astfel, textul cere ca statele membre să scutească de la impozitare beneficiile pe care companiile-mamă le primesc de la filialele lor stabilite în alte ţări membre ale UE.

Clauza „anti-abuz” are ca scop să împiedice ca unele grupuri să deturneze directiva pentru a se sustrage total de la plata taxelor şi a impozitelor.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...