Răzvan Nicolescu: România este pregătită să treacă cu bine peste iarnă

România este pregătită să treacă cu bine peste iarnă din punct de vedere al sistemului energetic, a declarat, luni, Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie, în conferinţa de bilanţ.
Economica.net - lun, 15 dec. 2014, 14:34
Răzvan Nicolescu: România este pregătită să treacă cu bine peste iarnă

‘Avem deja 2,1 miliarde metri cubi de gaze, iar livrările de gaze ruseşti funcţionează bine. România este pregătită să treacă cu bine peste iarnă’, a spus Răzvan Nicolescu, subliniind că starea sistemului energetic românesc este relativ bună.

La final de mandat, ministrul Delegat pentru Energie apreciază că România are nevoie de investiţii şi de predictibilitate.

‘România are un potenţial de jucător regional, ce poate fi valorificat şi şansa de a deveni independent energetic în anul 2020. Integritatea şi eficienţa nu sunt încă la nivelul normal în mai multe companii de stat din domeniul energetic, cu toate eforturile şi măsurile luate anul acesta. De asemenea, gradul de politizare este încă prea ridicat’, a spus Răzvan Nicolescu.

O altă concluzie a ministrului delegat pentru Energie, la final de mandat, a vizat necesitatea demarării simultane a mai multe reforme strategice în domeniul energetic, în domeniul care tinde să coaguleze un front al diferitelor grupuri de interese ce se opun schimbării. Practic, este nevoie de o prioritizare a reformelor şi o abordare graduală pentru ca implementarea acestora să fie de succes.

‘Am discutat cu ministrul desemnat Andrei Gerea şi l-am asigurat de sprijinul meu. Nu aş dori să aibă experienţa pe care am avut-o eu la început de mandat. Oricum, în orice poziţie voi fi în perioada următoare, nu voi accepta să văd că lucrurile nu merg într-o direcţie corectă în sectorul energetic. Profesioniştii trebuie lăsaţi să lucreze’, a mai spus Răzvan Nicolescu.

Printre cele zece realizări ale ministrului delegat pentru Energie, în cele zece luni de mandat, s-au aflat listarea cu succes a Electrica, redefinirea rolului statului ca acţionar în companiile din energie, acordul operatorului de transport Transgaz cu operatorii din Marea Neagră, relansarea programului nuclear, a programului hidrocentralei de acumulare şi pompaj de la Tarniţa, finalizarea modernizării şi creşterii capacităţii de depozitare de gaze naturale a Romgaz de la Urziceni şi încheierea primei faze a interconectorului de gaz Iaşi – Ungheni.

‘O să încerc să-mi iau o vacanţă, dar voi conduce în continuare Consiliul de Administraţie al Agenţiei Europene de Reglementare în Energie al cărui preşedinte sunt. Voi păstra legătura cu profesioniştii din sistem şi îmi voi oferi sprijinul, dacă va fi nevoie de el’, a mai precizat Răzvan Nicolescu

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...