Acesta a explicat că, în caz contrar, se vor percepe penalităţi de 0,1% pe zi, din 1 ianuarie 2015, scrie Agerpres.
‘Rata de 50 de milioane de lei noi, adică aproximativ 14 milioane de euro, ar fi trebuit plătită către Microsoft până în octombrie 2014. Este cesionată această creanţă către o bancă din România. Cert este că dacă nu se plătesc aceşti bani o să înceapă să curgă penalităţile de 0,1% pe zi. Corpul de control al ministerului /pentru Societatea Informaţională, n.r./ lucrează şi trebuie să dea raportul final cu privire la ceea ce a însemnat această achiziţie. O să văd ce spune acest raport, iar după aceea decurg celelalte acţiuni pe care le voi face. Cert este că nici nu-mi doresc să grevez bugetul de stat de penalizări de 0,1% pe zi. Pentru achitarea acestei tranşe mai există o perioadă de graţie până la începutul anului viitor’, a afirmat Grindeanu.
La sfârşitul lunii noiembrie a acestui an, fostul ministru pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea, declara că statul ar fi trebuit să plătească 50 milioane de lei către Microsoft pentru licenţe, până la finele lunii octombrie din acest an.
‘Clauze privind neplata obligaţiilor există în orice contract, deci şi aici. Termenul-limită a fost sfârşitul lunii octombrie. La câteva zile am primit o primă corespondenţă din partea băncii şi le-am răspuns ce facem acum. Am răspuns că analizăm dacă am primit de la Microsoft ce spune în contract. Această analiză internă va fi finalizată săptămâna viitoare. Bani avem în bugetul ministerului. În paralel, eu m-am adresat DNA-ului pentru a afla dacă există o extindere a verificărilor, pentru că dacă există, eu trebuie să mă asigur că nu favorizez un prejudiciu suplimentar’, a menţionat Cotovelea.
Comisiile reunite de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat au acordat, luni, aviz favorabil deputatului Sorin Grindeanu pentru portofoliul Societăţii Informaţionale.
Dintre cei 26 de parlamentari din Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din Camera Deputaţilor şi din Comisia economică, industrie şi servicii din Senat, prezenţi la audieri, 23 au votat pentru şi trei împotrivă.