Gazprom ar putea concedia un sfert din angajaţi, 115.000 de posturi în pericol

Grupul energetic rus Gazprom studiază posibilitatea reducerii efectivelor de personal cu 15% până la 25%, ceea ce ar putea conduce la eliminarea a până la 115.000 de posturi în contextul deprecierii rublei, informează agenţia rusă Interfax citând surse din interiorul companiei.
Economica.net - mar, 16 dec. 2014, 15:14
Gazprom ar putea concedia un sfert din angajaţi, 115.000 de posturi în pericol

La finele lui 2013 Gazprom, companie controlată de statul rus, avea 459.000 de angajaţi, ceea ce înseamnă că o restructurare a 15% până la 25% din personal ar însemna pierderea a 68.000 până la 115.000 de locuri de muncă.

Potrivit Interfax, reducerile de personal ar afecta atât firma mamă cât şi filialele Gazprom. Ultima dată când Gazprom a demarat reduceri masive de personal a fost în contextul crizei financiare din 2008, când Gazprom şi-a redus efectivele de personal cu 16%.

Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, nu se află pe lista companiilor ruseşti supuse sancţiunilor occidentale chiar dacă diviziei sale de petrol, OAO Gazprom, i-a fost interzis accesul pe pieţele financiare globale.

În paralel, rubla rusească s-a prăbuşit, marţi, înregistrând o depreciere de peste 20%, astfel că moneda euro a atins un nivel fără precedent de 100 de ruble, iar dolarul american a atins nivelul record de 80 de ruble Acesta este cel mai grav declin înregistrat de rublă după criza financiară rusească din 1998.

Rubla s-a depreciat cu peste 45% în acest an, pe fondul scăderii preţului petrolului, dar şi al aversiunii investitorilor faţă de activele ruseşti în urma sancţiunilor impuse Moscovei de statele occidentale.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...