Al treilea Bush la Casa Albă? Jeb Bush, fratele lui George W. Bush, şi-a lansat candidatura pentru 2016

Jeb Bush, unul dintre fiii fostului preşedinte american George H. W. Bush (1989-1993) şi frate mai mic al fostului preşedinte George W. Bush (2001-2009), a anunţat marţi prima etapă a candidaturii sale pentru alegerile prezidenţiale din 2016, el fiind primul republican care se lansează oficial în cursa pentru Casa Albă, relatează AFP.
Economica.net - mar, 16 dec. 2014, 18:00
Al treilea Bush la Casa Albă? Jeb Bush, fratele lui George W. Bush, şi-a lansat candidatura pentru 2016

„Am decis să explorez activ posibilitatea de a candida la preşedinţia Statelor Unite”, a anunţat Jeb Bush într-un mesaj pe Facebook, ceea ce corespunde în mod tradiţional primei etape a unei candidaturi la alegerile primare.

„În ianuarie, preconizez de asemenea stabilirea unui Leadership PAC pentru a mă ajuta să angajez dialogul cu cetăţenii pe cuprinsul SUA pentru a discuta despre provocările cele mai importante cu care se confruntă ţara noastră”, a scris Jeb Bush. Un comitet Leadership PAC permite strângerea de fonduri şi finanţarea deplasărilor unui politician.

Jeb Bush a fost guvernator al statului Florida (sud) în perioada 1999-2007 şi în prezent conduce o fundaţie pentru reforma sistemului educativ.

În discursurile sale, Jeb Bush se prezintă drept un republican pragmatic, în special pe tema imigraţiei, în care el se opune aripii dure a Partidului Republican, ostilă reglementării situaţiei celor fără acte.

De mai multe luni, el afirmă în mod deschis că reflectează la ideea de a se lansa în cursa pentru alegerile primare republicane, care vor debuta la începutul anului 2016, în vederea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2016.

Dar, contrar alegerilor primare la democraţi, unde Hillary Clinton este în acest stadiu considerată favorită, opţiunile sunt deschise la republicani, unde mai mult de zece candidaţi serioşi intenţionează să se prezinte, îndeosebi guvernatorul de New Jersey (est) Chris Christie, fostul guvernator Mike Huckabee şi senatorii Rand Paul, Ted Cruz şi Marco Rubio.

Te-ar mai putea interesa și
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile germane de gaze au scăzut anul trecut cu 11%, comparativ cu 2023, cel mai mare furnizor fiind Norvegia, în timp ce exporturile s-au înjumătăţit, arată datele publicate miercuri de......
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important este că nu se va produce
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important ...
Secretarul de stat american Antony Blinken a respins miercuri ideea anexării Groenlandei, evocată de preşedintele ales ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – raport BCE
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte a veniturilor lor, refăcând avuţia pierdută ...
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă altceva după 35 de ani
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă ...
Preşedintele USR, Elena Lasconi, consideră că, indiferent de data alegerilor prezidenţiale, politicienii de la putere ...