Banca Naţională a Elveţiei introduce dobânda negativă la depozite

Banca Naţională a Elveţiei (BNS) a adoptat, joi, o nouă măsură excepţională în încercarea de a evita o altă apreciere a francului, prin introducerea unei dobânzi negative de 0,25% pentru depozitele constituite de băncile comerciale la banca centrală, transmite AFP.
Economica.net - joi, 18 dec. 2014, 12:24
Banca Naţională a Elveţiei introduce dobânda negativă la depozite

Această dobândă, care va intra în vigoare din 22 ianuarie 2015, se va aplica depozitelor la vedere cu o valoare de peste 10 milioane de franci elveţieni. BNS a precizat că obiectivul este să ducă dobânda Libor la trei luni, pe care Elveţia o utilizează la stabilirea dobânzilor pentru ipoteci şi conturi de economii, în teritoriul negativ, scrie Agerpres.

‘Introducerea unei dobânzi negative face mai puţin atractive plasamentele în franci elveţieni şi, de aceea, sprijină cursul minim de schimb’, a explicat BNS, într-un comunicat.

În luna septembrie 2011, BNS a decis să ia o măsură excepţională şi să introducă un curs minim de schimb de 1,20 franci pentru un euro, în ideea de a lupta împotriva aprecierii francului, o valoare de refugiu prin excelenţă în perioade de criză.

‘În ultimele zile, francul elveţian a fost supus din nou la presiuni în creştere. Incertitudinea care a crescut rapid pe pieţe a antrenat o cerere puternică pentru plasamentele sigure. Agravarea crizei din Rusia a avut cea mai mare contribuţie’, a declarat, într-o conferinţă de presă, preşedintele BNS, Thomas Jordan.

Decizia Băncii Naţionale a Elveţiei este un ‘răspuns la creşterea intrărilor de capitaluri în căutarea de refugii sigure în ultimele zile, probabil accelerată de criza rusească’, a explicat, la rândul său, Jonathan Loynes, economist şef pentru Europa la e-Capital Economics.

Un franc mai puternic afectează exporturile industriei elveţiene, ceea ce ar avea efecte negative asupra întregii economii şi asupra pieţei muncii.

Te-ar mai putea interesa și
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit în momentul de faţă este aplicaţia unică a statului, a declarat,......
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...