”Evident, nimeni nu va ajunge să ne intimideze sau să izoleze Rusia. Nimeni n-a reuşit aceasta şi nimeni nu va reuşi vreodată”, a declarat Putin într-un discurs rostit cu ocazia Zilei lucrătorilor din cadrul agenţiilor de securitate.
Reamintind faptul că tentative similare împotriva Rusiei au avut loc de mai multe ori în cursul istoriei, Putin a adăugat că ţara sa trebuie ”să fie gata să treacă prin unele dificultăţi şi să dea întotdeauna un răspuns adecvat la toate ameninţările împotriva suveranităţii, stabilităţii şi unităţii societăţii”.
AFP aminteşte că Occidentul a impus vineri noi sancţiuni împotriva Moscovei, SUA interzicând toate schimburile comerciale cu Crimeea, anexată de Rusia în primăvara acestui an, în timp ce Canada a interzis intrarea pe teritoriul său pentru douăzeci de responsabili politici ruşi şi separatişti ucraineni, vizând, de asemenea, sectorul petrolier şi cel al gazelor.
Anexarea Crimeii şi conflictul dintre forţele ucrainene şi rebelii proruşi din estul Ucrainei au provocat cea mai mare deteriorare a relaţiilor dintre Moscova şi Occident de la încheierea Războiului Rece.