5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 22.12.2014

Dolarul, cea mai "fierbinte" monedă din România - Comănescu vrea să ducă Grup Servicii Petroliere la Londra - Ce vrea OMV Petrom și de ce s-a opus Traian Băsescu proiectului South Stream - Topul celor mai scumpe locuinţe vândute în 2014 - OPCOM va fi deţinută 100% de Ministerul Economiei - În culisele managerului de fonduri care a bătut palma cu gigantul AXA pentru divizia de asigurări. Citeşte pe larg revista presei din 22 decembrie 2014
Economica.net - lun, 22 dec. 2014, 05:35
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 22.12.2014

ZF – În culisele managerului de fonduri care a bătut palma cu gigantul AXA pentru divizia de asigurări. Tranzacţia de preluare a AXA Asigurări de către societatea de administrare Certinvest trimite lumina reflectoarelor asupra unui manager de fonduri al cărui parcurs a început în turbulenţii ani ’90, marcaţi de falimente răsunătoare de bănci şi fonduri de investiţii, şi continuă în prezent pe o piaţă unde concurenţa acerbă din partea băncilor stabileşte regulile jocului.

Bursa – OPCOM va fi deţinută 100% de Ministerul Economiei. Odată cu remanierea, Guvernul a făcut primul pas pentru privatizarea bursei noastre de energie (OPCOM). În ordonanţa care consfinţeşte schimbările din Guvernul Ponta 4, Ministerul Economiei este autorizat să aprobe toate operaţiunile necesare pentru trecerea acţiunilor deţinute de Transelectrica la OPCOM în proprietatea privată a statului şi administrarea sa.

ZF – Creşterea dolarului, de patru ori cât dobânda de la bancă. Dolarul s-a apreciat cu 12% faţă de leu anul acesta, un câştig de patru ori mai mare decât dobânda de la bancă pentru cine a pariat pe moneda americană, după ce a ajuns aproape de 1,2 unităţi/euro, adică aproape de maximul din vara lui 2012, când criza datoriei suverane a Greciei ajunsese la apogeu şi punea sub semnul întrebării chiar integritatea zonei euro.

DIGI24 –  România şi Bulgaria câştigă de pe urma restricţiilor impuse de Rusia exporturilor de grâu. Mai multe ţări europene, printre care România şi Bulgaria, vor avea de câştigat în urma restricţiilor impuse de Rusia asupra exporturilor de grâu, întrucât cumpărătorii se vor orienta către alte pieţe mai uşor accesibile, potrivit lui Stefan Vogel, analist al Rabobank International.

ZF – Comănescu vrea să ducă Grup Servicii Petroliere la Londra: În acest moment se pune problema de rezistenţă, nu de profit. Gabriel Comănescu, omul de afaceri constănţean care controlează compania de foraj marin Grup Servicii Petroliere, ia în calcul o posibilă listare pe bursa de la Londra, planurile fiind însă îngreunate de evoluţia din ultimele luni a barilului de petrol, dar şi de tensiunile de pe scena politică internaţională. În plus, Comănescu spune că firma pe care o conduce este supusă unui abuz din partea ANAF, controlul instituţiei de stat vizând o posibilă neplată de TVA într-o tranzacţie cu platforme petroliere.

Capital – Topul celor mai scumpe locuinţe vândute în 2014. Companiile de consultanţă imobiliară cu cel mai extins portofoliu de locuinţe de lux din Bucureşti au vândut, în acest an, proprietăţi din această categorie în valoare totală de peste 30 mil. euro.

ZF – Alro a ales doi finanţişti ruşi în consiliul de administraţie. Producătorul de aluminiu Alro Slatina (simbol bursier ALR) are doi noi membri în consiliul de administraţie, anume Artem Anikin şi Aleksandr Barbanov, ambii cetăţeni ruşi propuşi de acţionarul majoritar, grupul Vimetco, controlat de omul de afaceri rus Vitali Machitski.

DIGI24 –  South Stream. Ce vrea OMV Petrom și de ce s-a opus Traian Băsescu proiectului. La ultimul consiliu european s-a ridicat problema reluării proiectului de gazoduct propus de Rusia, South Stream, a declarat sâmbătă președintele Traian Băsescu, precizând că s-a opus vehement acestui proiect. Șeful statului a explicat că OMV Petrom ar vrea să transporte gazul românesc extras din Marea Neagră prin infrastructura Gazprom, și nu prin infrastructura românească.

EVZ – Ce impozite noi vor plăti românii din 2015. Acciza va fi exprimată în lei. O modificare importantă de anul viitor este cea legată de calculul accizei. Până acum, accizele pentru produse precum țigarete, băuturi alcoolice, produse de lux și energetice, se calculau în euro. Vestea proastă este că, începând din 2015, acestea se vor calcula în lei, valoarea menținându-se la cea din 2014, respectiv la cursul de 4,7380 lei/euro, iar din 2016 va fi actualizată cu inflația. „Legarea accizei de inflație înseamnă să arunci gaz pe foc. Se poate întâmpla să avem un puseu inflaționist”, caz în care prețurile produselor accizabile vor crește foarte mult, comentează, pentru EVZ, expertul în fiscalitate Gabriel Biriș, partener al casei de avocatură Biriș Goran. Potrivit acestuia, din 2016 și până când România va adera la zona euro, acciza doar va crește.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...