Totalul sumelor refuzate de bănci la plată a crescut, în noiembrie, cu 4,24%, până la 807 milioane de lei

Valoarea sumelor refuzate la plată de băncile comerciale a crescut în noiembrie cu 4,24% faţă de luna anterioară, depăşind 807 milioane de lei, potrivit datelor raportate la Centrala Incidentelor de Plăţi din Banca Naţională a României.
Economica.net - lun, 22 dec. 2014, 09:00
Totalul sumelor refuzate de bănci la plată a crescut, în noiembrie, cu 4,24%, până la 807 milioane de lei

În urmă cu un an, în decembrie 2013, valoarea plăţilor efectuate cu instrumente de debit refuzate de bănci a fost de 876 de milioane de lei, cu 69 de milioane de lei peste nivelul din noiembrie 2014, scrie Agerpres.

Cea mai mare parte a sumelor refuzate la plată în cea de-a zecea lună din acest an a provenit tot din plăţile cu bilete la ordin, care au însumat aproape 784 de milioane de lei, în creştere cu 7,55%, de la 724 milioane de lei în octombrie 2014.

În schimb, plăţile cu cecuri refuzate la plată au scăzut la mai puţin de jumătate de la o lună la alta. Potrivit datelor BNR, plăţile refuzate au însumat 23,3 milioane de lei în noiembrie, cu 53% mai mici decât în octombrie, când au fost de 49,7 milioane de lei.

Incidentele de plată au crescut şi ca număr luna trecută, de la 9.496 în octombrie, la 9.636 în noiembrie 2014, reiese din datele BNR.

Raportat la decembrie 2013, numărul incidentelor de plată rămâne mai scăzut, având în vedere că, în urmă cu un an, acesta se ridica la 12.208.

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...