Agricover a luat şapte milioane euro de la Fondul European pentru Europa de Sud-Est pentru finanţarea fermierilor

Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE) a acordat Agricover Credit IFN un împrumut în valoare de şapte milioane de euro pentru finanţarea microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici care activează în agricultură, potrivit unui comunicat al instituţiei financiare.
Economica.net - lun, 22 dec. 2014, 12:04
Agricover a luat şapte milioane euro de la Fondul European pentru Europa de Sud-Est pentru finanţarea fermierilor

‘Colaborarea noastră constantă cu Fondul European pentru Europa de Sud-Est ne permite să oferim mai multe credite fermierilor, să sprijinim investiţiile şi să aducem valoare în sectorul agricol românesc în ansamblul său’, a declarat directorul general al Agricover Credit IFN, Robert Rekkers.

Acest nou împrumut va permite Agricover Credit să-şi continue traiectoria de creştere dinamică prin acordarea unui sprijin concret afacerilor subfinanţate din domeniul agricol şi fermierilor din România, se arată în comunicatul citat de Agerpres.

EFSE a fost iniţiat de KfW Development Bank (KfW), cu sprijinul financiar al Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ) şi al Comisiei Europene. Fondul are drept scop sprijinirea dezvoltării economice şi prosperitatea în Albania, Armenia, Azerbaijan, Bielorusia, Bosnia şi Herzegovina, Bulgaria, Croaţia, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Kosovo, Georgia, Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Ucraina şi Turcia.

‘Finanţarea furnizată de EFSE sub formă de împrumuturi financiare pe termen lung, adresate în primul rând microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici, dar şi gospodăriilor particulare sub formă de împrumuturi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai – este canalizată către aceşti clienţi prin intermediul instituţiilor financiare locale, partenere’, se mai spune în documentul citat.

Înfiinţată în 2008, Agricover Credit este singura instituţie financiară din România care oferă credite exclusiv fermierilor.

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, un nou indiciu al dificultăţilor din industria auto germană,......
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă ...
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor ...