Germania, încrezătoare că Grecia îşi va respecta angajamentele

Germania este încrezătoare că Grecia îşi va respecta angajamentele asumate în cadrul planului de salvare european, a declarat duminică un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin.
Economica.net - Dum, 04 ian. 2015, 17:46
Germania, încrezătoare că Grecia îşi va respecta angajamentele

„Grecia şi-a respectat angajamentele în trecut. Guvernul (german) presupune că Grecia va continua să-şi îndeplinească angajamentele contractuale” faţă de creditorii săi, a declarat Georg Streiter pentru AFP.

El a răspuns astfel la informaţiile apărute sâmbătă în Der Spiegel, conform cărora cancelarul german Angela Merkel este gata să lase Grecia să iasă din zona euro, în cazul în care stânga radicală ar pune în cauză politica de austeritate bugetară în această ţară.

„Guvernul german consideră aproape inevitabilă o ieşire (a Greciei) din zona euro, dacă liderul opoziţiei Alexis Tsipras (stânga radicală Syriza) va conduce guvernul după alegerile (legislative) şi dacă acesta va abandona linia de austeritate bugetară şi nu va mai rambursa datoriile ţării”, a scris Der Spiegel pe site-ul său, citând „surse apropiate” executivului de la Berlin.

Angela Merkel şi ministrul său de finanţe Wolfgang Schaeuble (amândoi conservatori) au considerat „suportabilă o ieşire a ţării din zona euro ca urmare a progreselor înregistrate de zonă de la summitul pe subiectul crizei din 2012”, a mai scris Der Spiegel.

Liderul Syriza, Alexis Tsipras, a declarat că el doreşte să pună capăt politicii de austeritate impuse ţării sale de către creditorii internaţionali (UE, BCE şi FMI) şi de asemenea să negocieze o nouă restructurare a datoriei publice.

Parlamentul de la Atena a anunţat miercuri dizolvarea sa şi a confirmat organizarea, la 25 ianuarie, a alegerilor legislative anticipate, la care stânga radicală este dată de sondajele de opinie ca favorită.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...