Indonezia: Coada avionului AirAsia a fost găsită în marea Java

Coada avionului AirAsia, care s-a prăbuşit la 28 decembrie în Indonezia, cu 162 de persoane la bord, a fost descoperită în Marea Java, a anunţat miercuri directorul Agenţiei naţionale indoneziene de căutare şi salvare (Basarnas), relatează AFP şi Reuters.
Economica.net - mie, 07 ian. 2015, 06:30

‘Am descoperit coada, ceea ce a şi fost obiectivul nostru principal astăzi ‘, a declarat Bambang Soelistyo într-o conferinţă de presă la Jakarta. ‘Partea din spate a avionului a fost găsită’, a afirmat el.

Scafandrii indonezieni au făcut o fotografie a acestui fragment pe care se poate vedea o inscripţie, sugerând că este vorba de coada avionului, a indicat el.

Această descoperire ar putea constitui un progres în cadrul căutărilor, în condiţiile în care coada avionului conţine, de obicei, înregistratoarele de zbor sau ‘cutiile negre’, cruciale pentru a determina cauzele căderii Airbus A320-200 cu 162 de persoane la bord, scrie Agerpres.

Coada avionului a fost găsită de nava indoneziană geodezică Mahakarya Geo Survey. ‘Fragmentul se află la o adâncime de 25 de metri în strâmtoarea Karimata’, declarase anterior şeful echipei de căutare, Muhammad Aga Ridha Aldila.

Avionul a dispărut de pe radare la puţin timp după decolarea din oraşul indonezian Surabaya cu destinaţia Singapore, după ce s-a confruntat cu o zonă de nori ameninţători.

În pofida operaţiunilor de căutare la scară largă întreprinse de Indonezia, cu asistenţa altor ţări, precum Franţa, SUA şi Rusia, puţine progrese au fost înregistrate până în prezent din cauza vremii nefavorabile, potrivit autorităţilor indoneziene.

Oficialii de la Jakarta au indicat anterior că au fost găsite cinci părţi principale ale aparatului de zbor, fără a preciza despre ce fel de fragmente este vorba.

Autorităţile indoneziene suspectează Air Asia Indonesia, filială a companiei malaeziene AirAsia că nu avea permisiunea de a folosi culoarul de zbor pe care se afla in ziua respectiva, iar catastrofa s-a produs cel mai probabil din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Compania şi-a văzut suspendată săptămâna trecută autorizaţia de a utiliza culoarul Surabaya-Singapore până la sfârşitul anchetei.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță redeschiderea linia Stanceni – Lunca Bradului pentru circulaţia trenurilor cu tracţiune Diesel
CFR anunță redeschiderea linia Stanceni – Lunca Bradului pentru circulaţia trenurilor cu tracţiune Diesel
La ora 11:09 s-a redeschis linia Stanceni - Lunca Bradului pentru circulaţia garniturilor cu tracţiune Diesel, iar trenurile 406, 1641 şi 407 au fost repuse in circulaţie, informează Compania......
ANPIS anunță că 154.159 de persoane au beneficiat în luna octombrie de indemnizații de creștere a copilului
ANPIS anunță că 154.159 de persoane au beneficiat în luna octombrie de indemnizații de creștere a copilului
Numărul persoanelor care au beneficiat de indemnizaţii pentru creşterea copilului a fost, în luna octombrie 2024, de ...
Grupul Bosch va reduce programul de lucru pentru aproape 10.000 dintre angajații săi din Germania
Grupul Bosch va reduce programul de lucru pentru aproape 10.000 dintre angajații săi din Germania
Pe lângă concedierea a mii de angajaţi, gigantul din domeniul ingineriei Robert Bosch va reduce şi orele de lucru pentru ...
Important pentru toți proprietarii din România. Firma care vinde asigurările obligatorii de locuință aduce bani. Care este explicația
Important pentru toți proprietarii din România. Firma care vinde asigurările obligatorii de locuință aduce bani. Care ...
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor(PAID) și-a majorat capitalul social prin înglobarea rezervelor .