Ponta cere noi ieftiniri la carburanţi, dar taxele puse de stat au ajuns la 60% din preţul de la pompă

Premierul Victor Ponta le-a solicitat miercuri ministrului Transporturilor şi ministrului Finanţelor să discute cu reprezentanţii companiilor despre preţul combustibililor, arătându-se convins că printr-o astfel de discuţie se va putea ajunge la un preţ 'corect şi rezonabil'. Totuşi, statul a ajuns să ia din preţul carburanţilor mai mult decât ia producătorul.
Economica.net - mie, 07 ian. 2015, 11:15
Ponta cere noi ieftiniri la carburanţi, dar taxele puse de stat au ajuns la 60% din preţul de la pompă

‘Îi rog public pe cei doi miniştri – ministrul Transporturilor şi ministrul Finanţelor – să aibă o discuţie normală, instituţională între Guvern şi companiile private din domeniul combustibililor, pentru că acciza a rămas ca în 2014, toate taxele sunt ca în 2014, preţul petrolului a scăzut peste tot în lume, numai la noi nu scade. Sigur, preţul nu e făcut de Guvern, dar sunt absolut convins că o discuţie serioasă cu companiile ne va ajuta să ajungem la un preţ corect şi rezonabil’, a spus Ponta în şedinţa de guvern, citat de Agerpres.

Cotaţia barilului de ţiţei Brent a coborât miercuri sub pragul simbolic de 50 de dolari pentru prima dată după luna mai 2009, analiştii avertizând că noi scăderi sunt posibile din cauza excesului de ofertă şi a cererii modeste.

Companiile petroliere au o politică de preţ care ţine cont de cotaţiile produselor petroliere din zona de referinţă (direct influenţate de cotaţiile ţiţeiului), de fiscalitate şi de condiţiile specifice fiecărei pieţe. Cum preţul barilul a scăzut, în ultima jumătate de an, la mai puţin de jumătate, petroliştii au scăzut preţurile la pompă. Premierul apreciază însă că ieftinirile ar trebui să fie şi mai mari dar, dincolo de ce ar trebui să facă petroliştii, exact Guvernul este cel care poate face ceva în acest sens.

În iunie 2014, momentul în care preţul petrolului a început să o ia în jos, la o staţie OMV Petrom din Bucureşti benzina costa circa 6,30 lei. Acum, la aceeaşi staţie preţul este de aproximativ 5 lei. Ieftinirea a fost aşadar de circa 20%. La motorină, preţurile au coborât de la 6,29 lei la 5,24 lei, în aceeaşi perioadă, deci a rezultat o ieftinire de aproape 17%, mai mică decît în cazul benzinei pentru că, spun petroliştii, o parte din motorina consumată în România încă se importă. Este adevărat însă şi că cererea de motorină a tot crescut, circa trei sferturi din consumul de carburanţi la nivel naţional fiind diesel.

Preţul benzinei are două mari componente:costul propriu zis al carburantului, care include adaosul companiilor, şi taxele impuse de stat, adică accizele plus TVA. Acciza este fixă, nu ţine cont de evoluţia preţurilor internaţionale şi, mai nou, nici de cursul de schimb-în acest an acciza ar fi trebuit să fie mai mică, datorită aprecierii leului, dar Guvernul a rezolvat problema şi a stabilit acciza în lei, la un curs mai mare, pentru a nu-şi diminua veniturile la buget.

Cum preţul mărfii a scăzut dar taxele nu, s-a ajuns la situaţia în care procentul încasat de stat din banii plătiţi de consumator la pompă să fie mai mare. Astfel, daca în iunie 2014 taxele reprezentau 51,6% din preţul benzinei, acum s-a ajuns la 59,8%. Pentru motorină, unde ieftinirea a fost de mai mică amploare, ponderea taxelor a crescut de la 49,5% la 55,6%. 

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul va aproba proiectele pentru digitalizarea cărţii de identitate electronice şi a sistemului notarial, anunţă Ciolacu
Guvernul va aproba proiectele pentru digitalizarea cărţii de identitate electronice şi a sistemului notarial, anunţă ...
Guvernul va aproba două proiecte de digitalizare cu impact pentru cetăţeni - unul privind digitalizarea cărţii de identitate electronice şi un al doilea referitor la digitalizarea sistemului......
Barbu: Au început plăţile pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de secetă
Barbu: Au început plăţile pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de secetă
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunţat, joi, că au început plăţile pentru despăgubirea fermierilor afectaţi ...
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Lotul 3 Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni ar putea fi dat în trafic în decembrie
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Lotul 3 Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni ar putea fi dat în trafic în ...
Lotul 3 Râmnicu Sărat - Mândrești Munteni (36,1 km) al A7 Buzău - Focșani va fi dat în circulație în luna decembrie, ...
Drum de legătură A0 – Terminal 2 Aeroport Otopeni: Guvernul a aprobat joi indicatorii
Drum de legătură A0 – Terminal 2 Aeroport Otopeni: Guvernul a aprobat joi indicatorii
Indicatorii tehnico-economici necesari construirii drumului de legătură între Autostrada de Centură București Nord și ...