Atentatul din Franţa: Suspectul Cherif Kouachi, un jihadist bine cunoscut de către serviciile antiteroriste franceze

Francezul Cherif Kouachi (32 de ani), căutat împreună cu fratele său Said (34 de ani) în ancheta privind atacul terorist împotriva publicaţiei satirice Charlie Hebdo, este un jihadist bine cunoscut de către serviciile antiteroriste franceze, el fiind condamnat prima dată în 2008 pentru că a făcut parte dintr-o filieră care se ocupa cu trimiterea de combatanţi în Irak, relatează AFP.
Economica.net - joi, 08 ian. 2015, 07:38
Atentatul din Franţa: Suspectul Cherif Kouachi, un jihadist bine cunoscut de către serviciile antiteroriste franceze

Născut pe 28 noiembrie 1982 la Paris, cu cetăţenie franceză, supranumit Abou Issen, Cherif Kouachi a făcut parte din ceea ce se numea ”Filiera Buttes-Chaumont”. Sub autoritatea unui ”emir”, Farid Benyettou, filiera permitea trimiterea de jihadişti în Irak pentru a se alătura ramurii irakiene a Al-Qaida, condusă în acea vreme de Abou Mussab al-Zarkaoui, scrie Agerpres.

Interpelat chiar înainte de a se îmbarca cu destinaţia Siria, apoi Irak, el a fost judecat în 2008 şi condamnat la trei ani de închisoare, dintre care 18 luni cu suspendare.

Doi ani mai târziu, numele lui a fost citat într-o încercare de a obţine evadarea din închisoare a unui islamist, Smain Ait Ali Belkacem, fost membru al Grupului Islamic Armat Algerian (GIA), condamnat în 2002 la închisoare pe viaţă pentru comiterea unui atentat în staţia de metrou Musée d’Orsay din Paris în octombrie 1995, soldată cu 30 de răniţi.

Cherif Kouachi era suspectat îndeosebi că ar fi un apropiat al unei alte figuri a islamului radical francez, Djamel Beghal, care a executat o pedeapsă de zece ani de închisoare pentru pregătirea de atentate. Kouachi este suspectat că a participat la antrenamente cu Beghal. Deşi a fost inculpat în acest dosar, el a scăpat de urmărirea penală.

Fotografia lui Cherif Kouachi, cu o figură ovală, ras în cap şi cu barbă, a fost difuzată în cursul nopţii de miercuri spre joi de către poliţie. Se presupune că el este ”înarmat şi periculos”, ca şi fratele său Said, născut pe 7 septembrie 1980, tot la Paris, cu cetăţenie franceză. Said are ochii căprui, părul castaniu, este tuns scurt şi are barbă.

Cei doi fraţi sunt suspectaţi de comiterea, miercuri, a atentatului la sediul publicaţiei Charlie Hebdo, soldat cu 12 morţi şi 11 răniţi. Cartea de identitate a unuia dintre cei doi indivizi a fost găsită într-o maşină abandonată în fugă în nord-estul Parisului.

Presupusul complice al celor doi fraţi, care s-a predat poliţiei noaptea trecută în nord-estul Franţei, Mourad Hamyd (18 ani), este cumnatul lui Cherif Kouachi. El este suspectat că i-a ajutat pe cei doi asasini. Un martor relatase despre prezenţa unui al treilea complice în momentul când agresorii au fugit de la locul faptei.

Mourad Hamyd s-a predat poliţiei din oraşul Charleville-Mézieres, ”după ce a văzut că numele său circula pe reţelele de socializare”, a explicat pentru AFP o sursă apropiată dosarului.

Internauţi care se prezentau drept colegi ai săi de clasă afirmaseră anterior pe Twitter că Mourad Hamyd era la cursuri la liceu împreună cu ei în momentul atacului, folosind cuvântul-cheie #MouradHamydInnocent (‘Mourad Hamyd Nevinovat’).

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul suplimentează bugetul AEP cu 124 milioane de lei
Guvernul suplimentează bugetul AEP cu 124 milioane de lei
Guvernul a aprobat, miercuri, suplimentarea cu 124 milioane lei a bugetului Autorităţii Electorale Permanente (AEP) pentru restituirea competitorilor electorali a sumelor aferente cheltuielilor......
Transportul public din Belgrad va fi gratuit din 1 ianuarie 2025
Transportul public din Belgrad va fi gratuit din 1 ianuarie 2025
Transportul public în Belgrad va fi gratuit începând cu 1 ianuarie 2025, a anunţat miercuri primarul capitalei Serbiei, ...
Trump: Canada poate deveni al 51-lea stat al SUA
Trump: Canada poate deveni al 51-lea stat al SUA
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a evocat din nou miercuri, pe reţelele sociale, ideea de a face din Canada al 51-lea ...
Guvernul vrea ca România să reînceapă să producă uraniu
Guvernul vrea ca România să reînceapă să producă uraniu
Guvernul a aprobat, miercuri, concesionarea către Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. a unor terenuri în suprafaţă ...