În zona euro, comerţul cu amănuntul a crescut cu 1,5%, în timp ce în Uniunea Europeană s-a înregistrat o creştere de 2,6%. Comerţul cu amănuntul în UE 28 a fost influenţat de faptul că vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 4,3%, în timp ce vânzările de combustibili au crescut cu 1% iar vânzările de alimente, băuturi şi ţigări au crescut cu 0,7%.
România a înregistrat a treia mare creştere a comerţului cu amănuntul din UE şi în luna noiembrie 2014 comparativ cu luna octombrie 2014, graţie unui avans de 2,1%, creşteri mai mari fiind înregistrate doar în Portugalia (3%) şi Polonia (2,3%). În luna noiembrie comparativ cu luna precedentă, comerţul cu amănuntul a înregistrat o creştere de 0,6% în zona euro şi un avans de 0,8% în Uniunea Europeană.
În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat că volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna noiembrie 2014, comparativ cu luna noiembrie 2013 a înregistrat o creştere cu 7,8%. În luna noiembrie 2014, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2,1%.