Ponta: Din mai 2012 gradul de absorbţie a fondurilor UE a crescut de la 7 la 52%; obiectivul pentru 2015 – 75-80%

Premierul Victor Ponta a declarat joi că de la preluarea mandatului, în mai 2012, în timpul guvernărilor pe care le-a condus ulterior gradul de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune a ajuns la 52% de la 7%, obiectivul în acest an fiind de 75%-80% grad de absorbţie, potrivit Agerpres.
Economica.net - joi, 08 ian. 2015, 14:18
Ponta: Din mai 2012 gradul de absorbţie a fondurilor UE a crescut de la 7 la 52%; obiectivul pentru 2015 - 75-80%

„A fost probabil una din cele mai dificile provocări pe care le-am avut ca Guvern. În mai 2012, când am preluat mandatul, practic, toate programele operaţionale erau suspendate sau în fază de presuspendare şi România avea un grad de absorbţie de 7% iar perspectiva era, practic, să ne oprim la acei 7%, pentru că prin suspendarea programelor era foarte clar că în viitor nu o să reuşim să mai absorbim acei bani. Astăzi, la 31 decembrie, de fapt, gradul de absorbţie pe fonduri structurale şi de coeziune a ajuns la 52% şi obiectivul pe care-l avem este de a ajunge în acest an la 75% -80%”, a declarat premierul în cadrul prezentării bilanţului privind absorbţia fondurilor europene, de la Palatul Victoria.

Ponta a adăugat că este posibil să existe persoane care să se uite la „partea goală a paharului”.

„De ce or să rămână 20% din bani nefolosiţi? Pentru că cinci ani nu am absorbit nimic din ei şi tot ce am făcut facem în ultimii trei ani. Eu prefer să mă uit la partea plină, la faptul că de la 7% la 52% România este de departe ţara care a făcut cele mai mari progrese din toate cele 27 plus Croaţia, sigur, în anii 2013-2014. Şi mai ales este una din ţările cele mai bine pregătite, de altfel a fost a 11-a ţară căreia i s-a aprobat acordul de parteneriat pentru bugetul 2014-2020. Şi în mod direct din nenumăratele greşeli şi lecţii rele din anii 2009-2011-2012 am învăţat şi putem să evităm în viitor problemele pe care le-am avut la început”, a susţinut premierul.

Şeful Guvernului a spus că situaţiile privind absorbţia fondurilor europene de la Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Agriculturii le-au fost prezentate şi preşedintelui Klaus Iohannis şi consilierului acestuia Leonard Orban.

Premierul i-a mulţumit acestuia din urmă, reamintind că în 2012 a rămas în noul Cabinet şi a gândit o schemă instituţională implementată de Guvernul Ponta.

„Autorităţi de management, Ministerul Fondurilor Europene, salarizarea personalului, multe din lucrurile pe care ar fi dorit să le facă şi nu a putut să le facă în 2011”, a menţionat Victor Ponta.

Situaţiile privind absorbţia fondurilor europene au fost prezentate de miniştrii Eugen Teodorovici, Daniel Constantin şi de fostul ministru al IMM-urilor Florin Jianu. La eveniment participă şi ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov.

Te-ar mai putea interesa și
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat luni la 5,81% pe an, de la 5,75% pe an în şedinţa precedentă,......
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...