BCE nu ar trebui să aştepte prea mult în contracararea riscului legat de deflaţie – Nowotny

BCE trebuie să analizeze cu atenţie riscurile legate de deflaţie şi să nu aştepte prea mult până la adoptarea unor măsuri, a afirmat Ewald Nowotny, membru în Consiliul guvernatorilor Băncii Central Europene, transmite Bloomberg.
Economica.net - mar, 13 ian. 2015, 09:24
BCE nu ar trebui să aştepte prea mult în contracararea riscului legat de deflaţie - Nowotny

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a continuat să scadă în luna decembrie 2014, ca urmare a reducerii preţurilor la energie, ajungând la minus 0,2%, de la nivelul de 0,3% înregistrat în luna noiembrie. Aceasta este prima scădere a inflaţiei în teritoriul negativ înregistrată de zona euro după luna octombrie 2009. Dacă această tendinţă se va prelungi, zona euro va intra într-o perioadă de deflaţie, scrie Agerpres.

‘În această situaţie este important ca riscurile privind deflaţia să fie luate în serios, iar reacţia la aceste evoluţii nu ar trebui să întârzie prea mult’, a spus Nowotny, care este şi guvernatorul Băncii Centrale a Austriei (OeNB), la o conferinţă desfăşurată la Viena.

Următoarea reuniune a consiliului guvernatorilor BCE va avea loc în data de 22 ianuarie, iar analiştii estimează că instituţia va începe să cumpere obligaţiuni suverane la începutul acestui an. Preşedintele Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank), Jens Weidmann, se opune unei astfel de decizii, în timp ce economistul şef al BCE, Peter Praet, face presiuni pentru ca instituţia să adopte noi măsuri de stimulare a economiei zonei euro.

Consiliul guvernatorilor Băncii Central Europene discută unele opţiuni care includ achiziţionarea de obligaţiuni suverane şi bonduri corporatiste, a explicat Nowotny. Acesta a adăugat că încă se analizează valoarea acestor achiziţii, dar şi dacă riscul legat de acestea va fi împărţit între băncile centrale naţionale.

Guvernatorul Băncii Franţei, Christian Noyer, a indicat că este deschis la ideea de a face responsabile băncile centrale naţionale pentru ce cumpără, ca un mod de a se obţine consensul în cadrul Consiliului guvernatorilor BCE.

Nowotny susţine că ‘este extrem de important să nu existe temeri legale legate de adoptarea unor măsuri de relaxare cantitativă (QE)’.

Economia zonei euro a înregistrat, în trimestrul patru 2014, cea mai slabă performanţă din ultimul an pe măsură ce scăderea preţurilor nu a reuşit să stimuleze activitatea economică, ceea ce pune noi presiuni asupra Băncii Central Europene să introducă noi stimulente, arată datele privind indicele compozit Purchasing Managers Index (PMI), publicate recent de compania britanică de analize financiare Markit.

Potrivit sondajului, activitatea din industrie şi servicii a crescut în luna decembrie 2014 până la 51,4 puncte, de la 51,1 puncte în luna noiembrie. Chiar dacă este vorba de o cifră peste nivelul de 50 de puncte, care indică o expansiune a economiei, datele pentru luna decembrie sunt sub aşteptări, ceea ce sugerează că atât cererea, cât şi creşterea în zona euro continuă să fie slabe.

Markit susţine că economia zonei euro a înregistrat un avans de doar 0,1% în trimestrul patru 2014, cea mai slabă performanţă din ultimul an.

‘Pentru zona euro, 2014 va fi anul în care recesiunea a fost evitată la limită, însă datele slabe sugerează că nu există nicio garanţie că, în 2015, nu vom asista la o revenire a recesiunii’, a declarat Chris Williamson, economist şef la Markit.

Acesta a adăugat că ‘nivelul slab al indicelui PMI din decembrie se va adăuga cererilor pentru stimulente mai agresive din partea BCE.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...