SUA vor oferi Ucrainei garanţii de credit în valoare de două miliarde de dolari

Trezoreria SUA a anunţat marţi că în 2015 va oferi Ucrainei noi garanţii de credit în valoare de două miliarde de dolari, transmite AFP.
Economica.net - mar, 13 ian. 2015, 16:12
SUA vor oferi Ucrainei garanţii de credit în valoare de două miliarde de dolari

Washingtonul ar putea acorda o garanţie de un miliard de dolari în prima jumătate a lui 2015 cu condiţia ca Ucraina să continue programul convenit cu Fondul Monetar Internaţional, a precizat Departamentul Trezoreriei într-un comunicat de presă. Dacă Ucraina va face progrese, SUA ar putea debloca o a doua garanţie de un miliard de dolari la finele lui 2015, adaugă Trezoreria SUA.

‘Suntem încurajaţi de progresul reformelor făcute de autorităţile ucrainene şi salutăm cooperarea lor cu FMI şi angajamentul lor faţă de reformele dificile şi necesare’, a indicat secretarul Trezoreriei, Jacob J. Lew.

SUA au acordat deja Ucrainei în luna aprilie 2014 o garanţie de credit în valoare de un miliard de dolari, care nu se traduce prin credite directe dar permite ţării să împrumute fonduri beneficiind de garanţia SUA.

O echipă de experţi de la Fondul Monetar Internaţional se află la Kiev pentru a evalua perspectivele pe termen lung ale economiei ucrainene şi reformele avute în vedere de conducerea pro-occidentală. Guvernul condus de premierul Arseni Iaţeniuk se aşteaptă ca vizita misiunii FMI să conducă la eliberare a trei tranşe cumulate, în valoare de peste patru miliarde de dolari, din acordul stand-by în valoare de 17 miliarde de dolari convenit anul trecut.

Războiul cu separatiştii pro-ruşi a provocat o contracţie a Produsului Intern Brut al Ucrainei de 7,5% în timp ce valoarea monedei naţionale a Ucrainei s-a prăbuşit iar rezervele valutare sunt la un nivel critic. Agenţiile de rating şi economiştii avertizează că datoria suverană a Ucrainei va trebui renegociată pentru a se asigura că ţara nu intră în incapacitate de plată.

Te-ar mai putea interesa și
Reduceri de Sărbători la Garmin Romania: peste 80 produse cu discounturi de până la 46%
Reduceri de Sărbători la Garmin Romania: peste 80 produse cu discounturi de până la 46%
Între 15 noiembrie și 27 decembrie, Garmin susține shopping-ul de cadouri smart cu o campanie de Reduceri de Sărbători. Discount-urile de până la 46% se aplică la o gamă variată de......
Antibiotice Iași, profit în creștere la o cifră de afaceri de peste 303 milioane de lei. Exporturile continuă să urce
Antibiotice Iași, profit în creștere la o cifră de afaceri de peste 303 milioane de lei. Exporturile continuă să urce
Compania Antibiotice a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, un profit net de de 87,9 milioane lei, în creştere ...
Legea pentru achiziţionarea a 32 de avioane F-35 a fost promulgată de Iohannis
Legea pentru achiziţionarea a 32 de avioane F-35 a fost promulgată de Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea privind achiziţionarea a 32 de avioane F-35.
Autostrada Moldova – Până la sfârşitul anului se vor da în circulaţie 130 de kilometri, anunţă Ciolacu
Autostrada Moldova – Până la sfârşitul anului se vor da în circulaţie 130 de kilometri, anunţă Ciolacu
Două loturi ale Autostrăzii A7, între Buzău şi Râmnicu Sărat, vor fi deschise circulaţiei în data de 20 noiembrie, ...