Pierderi masive la marile case de brokeraj din cauza francului. Unele firme au fost nevoite să declare insolvenţa

Case de brokeraj din întreaga lume, din New York şi până în Noua Zeelandă, înregistrează pierderi masive în urma deciziei Băncii Naţionale a Elveţiei de a permite aprecierea francului, iar unele dintre acestea au fost nevoite să intre în insolvenţă, scrie Mediafax.
Economica.net - vin, 16 ian. 2015, 18:25
Pierderi masive la marile case de brokeraj din cauza francului. Unele firme au fost nevoite să declare insolvenţa

Astfel, casa de brokeraj pentru persoane fizice Alpari UK a cerut vineri intrarea în insolvenţă, în urma pierderilor suferite de clienţi din cauza deciziei băncii centrale elveţiene de a renunţa la plafonul valutar.

„Aprecierea recentă a francului, provocată de schimbarea neaşteptată de politică a Băncii Naţionale a Elveţiei a generat o volatilitate excepţională şi o lipsă extremă de lichidităţi”, a anunţat Alpari, care este sponsor pe tricourile clubului englez de fotbal West Ham.

Alpari a precizat că în cazul în care clienţii nu pot acoperi pierderile, atunci acestea sunt suportate de companie, aceasta fiind nevoită să confirme că a intrat în insolvenţă.

Furnizorul de servicii online de trading London Capital Group Holding a înregistrat o pierdere legată de francul elveţian de până la 1,7 milioane de lire.

Astfel de pierderi provoacă întrebări legate de viitorul serviciilor de trading pentru persoane fizice pe piaţa valutară internaţională.

Potrivit unui studiu recent al Băncii Reglementelor Internaţionale, ponderea operaţiunilor de trading pentru persoane fizice este de aproape 4%, pe o piaţă valutară de aproape 2.000 de miliarde de dolari.

 

Citeşte continuarea articolului, pe Mediafax.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o aeronavă necesară în perioada sezonului de iarnă, în lunile decembrie şi......
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice ...
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...