Autoritatea de Supraveghere Financiară are în vedere reducerea diferenţierilor semnificative între tarifele aplicate de companiile de asigurare grupelor de clienţi, a lăsat de înţeles preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, într-un interviu pentru Agerpres.
Şeful organismului de reglementare a asigurărilor a făcut referiri directe la categoria tinerilor sub 30 de ani care plătesc pentru o poliţă RCA de până la 4-5 ori mai mult decât alte categorii de clienţi. În acest sens, susţine Negriţoiu, instituţia pe care o conduce a cerut firmelor de asigurare să prezinte pe larg calculele pe care le folosesc pentru calculul tarifelor.
Într-un viitor apropiat ar fi posibilă chiar publicarea, în premieră, a acestor calcule. „Punem în lumină ce stă la baza tarifării, care sunt calculele actuariale care conduc la stabilirea unor asemenea tarife şi de ce sunt aceste calcule actuariale unele pentru tinerii până la 25, până la 30 sau până la 35 (de ani – n.r.) şi noi avem autoritatea ca să le cerem aceste informaţii. Lucrăm acum cu societăţile de asigurări ca să ne spună ce au la baza acestor calcule şi am putea să ajungem până la a le face publice ca să vadă lumea de fapt despre ce este vorba”, a afirmat preşedintele ASF.
Atunci când calculează preţul pentru RCA, actuarii societăţilor de asigurare iau în considerare patru criterii semnificative. Este vorba despre capacitatea cilindrică a automobilului, zona în care acesta este condus, vârsta şoferului şi istoricul de daună al acestuia.
Cine greşeşte, plăteşte. Accent pe bonus-malus şi mai puţin pe vârstă
Pe de altă parte, Negriţoiu a confirmat informaţiile publicate încă de săptămâna trecută de ECONOMICA.NET, lăsând de înţeles că ASF va lucra în sensul determinării firmelor de asigurare să analizeze mai atent fiecare solicitant de asigurare în parte şi să pună mai puţin preţ pe criteriile generale cum este cel al vârstei.
Preşedintele a lăsat de înţeles că instituţia pe care o conduce va lua măsuri pentru a determina asigurătorii care vând RCA să ia în considerare istoricul de plată al fiecărui potenţial client. În acest fel, pot fi eliminate nedreptăţile provocate de analiza grosieră, pe grupe de clienţi.
Principalii beneficiari ai unei asemenea schimbări ar fi tinerii sub 27 de ani fără accidente la activ care, doar din cauza vârstei pe care o au, plăteau sume exagerate pentru un RCA.
„Noi avem un protocol cu Ministerul de Interne şi suntem acum într-o perioadă de a revedea colaborarea şi baza de date, ca să urmărim mai bine cui se datorează această daunalitate şi să ajungem cât mai mult să facem o legătură directă între persoana asigurată, mai mult decât vehiculul, şi comportamentul în trafic al acestei persoane şi să eliminăm pe cât putem segmentările de vârstă, spre exemplu, care sunt acum cele mai la îndemână Este numai începutul acestui proces, dar aici se poate controla mai bine unde sunt costurile de daunalitate mai mari şi mai ales legătura individuală, cui i se datorează. Acum se face mai degrabă o medie şi atunci sunt oameni, cum este segmentarea pe categorii de vârstă, oameni care nu au nicio vină, dar sunt victima unei medii la segmentul respectiv. „”, a arătat Negriţoiu .
ECONOMICA.NET a tras în premieră un semnal de alarmă în ceea ce priveşte neaplicarea de către asigurători a sistemului bonus-malus , fapt care face ca unii clienţi să plătească pentru daunele altora şi a anticipat măsurile pe care le-ar putea lua ASF pentru a limita preţul RCA plătit de tineri.