Avionul solar Impulse 2 este gata pentru un tur al lumii fără carburant

Avionul solar Impulse 2 (SI2) va face turul lumii, cu mai multe escale, dar fără a utiliza nicio picătură de combustibil, relatează AFP. Elveţienii Bertrand Piccard şi Andre Borschberg, co-fondatori şi piloţi ai SI2, şi-au prezentat strategia de zbor marţi în capitala Emiratelor Arabe Unite, de unde vor pleca 'la sfârşitul lui februarie sau începutul lui martie'.
Economica.net - mar, 20 ian. 2015, 15:05
Avionul solar Impulse 2 este gata pentru un tur al lumii fără carburant

Datorită acestui aparat acoperit cu panouri solare şi echipat cu patru motoare electrice, capabil să zboare mai multe zile şi nopţi la rând, ei vor fi primii care vor survola oceane şi continente folosind doar energia solară, rezultatul unui proiect născut în urmă cu doisprezece ani, scrie Agerpres.

‘Vrem să demonstrăm că tehnologiile energetice nepoluante şi regenerabile fac acum posibilă realizarea unor lucruri considerate imposibile. Şi ceea ce noi vom face în acest zbor, oricine o poate face la sol, în viaţa de zi cu zi, pentru a conserva resursele naturale ale planetei’, a declarat Bertrand Piccard într-o conferinţă de presă de Masdar, o companie de energie din surse regenerabile din Abu Dhabi. Acest Emirat petrolier investeşte masiv în sectorul de energie alternativă de câţiva ani.

Cei doi autori ai iniţiativei vor parcurge în cinci luni aproximativ 35.000 km, în 25 de zile de zbor, cu o viteză între 50 şi 100 km/h. Principala provocare va fi să zboare câte cinci zile şi cinci nopţi fără întrerupere pentru a traversa Oceanele Pacific şi Atlantic.

Fondatorii proiectului au efectuat în 2012 primul zbor intercontinental fără carburant, din Elveţia în Maroc, la bordul Solar Impulse 1, iar după un an au traversat Statele Unite, dovedind astfel fezabilitatea proiectului lor.

Noul prototip dispune de o tehnologie îmbunătăţită, cu un consum de energie mai mic decât predecesorul său. Este echipat cu patru motoare electrice de 17,5 CP fiecare, alimentate de 17.248 celule solare, instalate pe aripi. Solar Impulse 2 mai are o baterie de litiu de 633 kg ce permite stocarea energiei acumulate ziua, pentru continuarea zborului noaptea.

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...