Potrivit unor surse judiciare, el este audiat în dosarul în care anul trecut s-a cerut ridicarea imunităţii pentru a începe urmărirea penală pentru luare de mită şi spălare de bani.
În 19 noiembrie 2014, preşedintele Traian Băsescu a anunţat că a solicitat începerea urmăririi penale pentru fostul ministru Cristian David, precizând că decizia sa nu înseamnă că acesta este vinovat.
El a indicat că în documentaţia trimisă de Parchetul General, provenită de la DNA, se arată că David ar fi suspect pentru încasarea unei mite de 500.000 de euro pentru a înlesni emiterea de către un prefect a unui titlu de proprietate pentru o suprafaţă de teren intravilan de 15 hectare.
În 10 noiembrie, şeful DNA, Laura Codruţa Kovesi, i-a transmis procurorului general în vederea sesizării şefului statului cererea de efectuare a urmăririi penale faţă de Cristian David, fost ministru al Internelor şi Reformei Administrative în perioada 5 aprilie 2007 – 22 decembrie 2008, pentru luare de mită şi spălare de bani.
DNA a precizat că faptele cu care a fost sesizată în 2014 constau în aceea că ministrul David Cristian ar fi pretins în anul 2007 iar la 1 februarie 2008 ar fi primit suma de 500.000 de euro de la un denunţător pentru a-şi exercita atribuţiile de îndrumare şi coordonare a activităţii prefecţilor într-o modalitate care să asigure emiterea, de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate, a titlului de proprietate asupra unui teren de 15 ha aflat în intravilanul municipiului Buzău.
‘Pentru a masca originea sumei primite cu titlu de mită şi pentru a evita tragerea la răspundere penală, ar fi fost încheiate mai multe contracte de vânzare-cumpărare, având ca obiect tranzacţii imobiliare fictive între persoanele implicate în săvârşirea infracţiunilor de corupţie’, susţin procurorii.