Coaliţia împotriva grupării Statul Islamic se reuneşte la Londra

Coaliţia împotriva grupării Statul Islamic /SI/ se reuneşte joi la Londra pentru a aborda, între altele, ameninţarea pe care o reprezintă jihadiştii străini, după recentele atacurile din Franţa, relatează AFP.
Economica.net - joi, 22 ian. 2015, 06:50
Coaliţia împotriva grupării Statul Islamic se reuneşte la Londra

Secretarul de stat american John Kerry şi ministrul de externe britanic Philip Hammond urmează să coprezideze această reuniune, la care sunt aşteptaţi miniştrii de externe din 20 de ţări, inclusiv din ţări arabe şi din Turcia, scrie Agerpres.

Coaliţia internaţională s-a reunit într-o primă etapă la acest nivel, în decembrie, la sediul NATO din Bruxelles. John Kerry a declarat atunci că dinamica grupării SI a fost oprită, dar avertiza că lupta va fi îndelungată, fapt reafirmat marţi de preşedintele SUA Barack Obama în discursul despre Starea Naţiunii rostit în faţa Congresului.

Discuţiile ce au loc joi se vor axa pe campania militară împotriva unor ţinte ale SI, sursele de finanţare, comunicaţiile strategice precum şi asistenţă umanitară în regiune. Problema combatanţilor străini plecaţi să se alăture unor grupări jihadiste va fi examinată în mod special, în contextul atacurilor de la Paris.

În urmă cu două săptămâni, trei jihadişti au ucis 17 persoane în mai multe atacuri la Paris, revendicând apartenenţa la Al-Qaida şi SI. În urmă cu o săptămână, o operaţiune antijihadistă a avut loc în Belgia pentru a dejuca un atac iminent.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...