Companiile sancţionate (Avenir Telecom SA şi Euronet Services SRL) nu au modificat contractele cu sub-distribuitorii lor de produse preplătite de telefonie mobilă în termenul maxim prevăzut şi, ca urmare, au fost amendate cu 298.905 lei, respectiv cu 220.510 lei, scrie Agerpres.
Autoritatea de concurenţă reaminteşte faptul că prevederile care au generat îngrijorări concurenţiale şi pe care companiile aveau obligaţia de a le elimina de pe întreg lanţul de distribuţie, în termen de maxim 9 luni, vizau posibilitatea de a stabili preţul de revânzare al produselor preplătite de telefonie mobilă, declararea şi autorizarea punctelor de vânzare ale partenerilor comerciali, obligaţiile de non-concurenţă.
De asemenea, atât operatorii de telefonie mobilă, cât şi distribuitorii lor de produse s-au angajat ca la selectarea distribuitorilor/sub-distribuitorilor acestora să aplice un set de principii şi reguli de selecţie transparente şi nediscriminatorii.
Consiliul Concurenţei a finalizat, în 2012, două investigaţii privind posibile înţelegeri anticoncurenţiale între Orange, Vodafone şi Cosmote şi toţi distribuitorii acestora de produse preplătite de telefonie mobilă (aproximativ 150), după ce companiile implicate şi-au asumat o serie de angajamente de a încheia contracte care să conţină prevederi care să stimuleze competiţia.
Ulterior, companiile au implementat angajamentele pe care şi le-au asumat, iar studiile realizate în cadrul procesului de monitorizare au arătat că, faţă de 2012, în 2014, utilizatorii erau foarte mulţumiţi de produsele prepay, inclusiv de preţul acestora.
Autoritatea de concurenţă acceptă angajamente doar în situaţia în care acestea sunt o măsură mai eficientă decât continuarea investigaţiei. Neîndeplinirea angajamentelor devenite obligatorii prin decizia Consiliului Concurenţei constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţionării.