‘Cred că e un caz solid din punct de vedere legal, stă în picioare din punct de vedere legal, şi suntem încrezători că o să câştigăm la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie’, a afirmat Bogdan Chiriţoiu.
El a menţionat că CC a obţinut câştig de cauză la Curtea de Apel în şase dintre cele şapte procese, scrie Agerpres.
‘Sunt şapte procese, deoarece cazul fiecărei companii e analizat de un alt complet de judecată. Chiar dacă am dat o decizie, că am spus că a fost o înţelegere, un cartel între ele, totuşi fiecare caz e judecat în parte, de asta sunt şapte procese. Noi am câştigat şase din ele la Curtea de Apel, am pierdut numai unul, în cazul ENI, dacă nu mă înşel. Toate însă intră anul acesta la Înalta Curte. Evident, noi am făcut recurs acolo unde am pierdut, companiile au făcut recurs acolo unde au pierdut ele şi aşteptăm cu încredere procedurile în faţa ICCJ’, a declarat Chiriţoiu.
Acesta a menţionat că, dacă CC va pierde în instanţă, banii daţi pentru amendă vor trebui restituiţi companiilor. ‘Dacă am ajunge să pierdem în instanţă, ceea ce Doamne păzeşte să fim în situaţia asta, da, va trebui (să restituim banii companiilor – n.r.). Bugetul, cum s-a bucurat să ia banii ăştia, va trebui să-i şi dea cumva înapoi’, a spus preşedintele Consiliului Concurenţei.
Chiriţoiu a subliniat că nu a fost până în prezent o situaţie de acest gen, respectiv în care să se fi încasat banii la ANAF şi apoi să se piardă cazul în instanţă şi să trebuiască să fie daţi înapoi.
‘Sper să nu ajungem în situaţia asta. În general, procentajul nostru de succes este bun în instanţă. Anul trecut, undeva la 90% din cazurile pe care s-a pronunţat ÎCCJ le-am câştigat’, a afirmat preşedintele Consiliului Concurenţei.
Bogdan Chiriţoiu a menţionat că e o practică relativ recentă a instanţelor de a refuza suspendarea la plată a amenzilor.
‘În cazurile mai vechi, cum dădea compania în judecată, se suspenda plata. De câţiva ani, instanţele sunt mai severe şi foarte rar au mai aprobat suspendarea plăţii. De câţiva ani, cam toate amenzile pe care le dăm sunt deja încasate de ANAF sau sunt puse în executare de către ANAF. Am văzut numai două decizii ale instanţei de suspendare a plăţii, pentru firme în insolvenţă. În rest, de trei ani încoace nu am mai văzut situaţii în care instanţa să aprobe suspendarea plăţii’, a declarat acesta.
Chiriţoiu a adăugat că pe cazurile vechi, până în prezent, ÎCCJ, chiar dacă a decis o reducere de amendă, nu au fost situaţii în care să fi fost bani încasaţi.
‘În schimb, de acum înainte, probabil, vom avea din ce în ce mai multe decizii pe cazuri care au fost tratate prin noua abordare a instanţelor’, a conchis preşedintele CC.
În urmă cu trei ani, Consiliul Concurenţei a sancţionat şase companii petroliere cu amendă de aproape 900 milioane lei (peste 200 milioane euro) pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale. Companiile sancţionate sunt SC OMV Petrom SA, SC OMV Petrom Marketing SRL, SC Lukoil România SRL, SC Rompetrol Downstream SRL, SC Mol Petroleum Products SRL şi SC ENI Romania.