Raport MCV: Comisia Europeană critică Bulgaria pentru lentoarea reformei sistemului judiciar

Progresele Bulgariei în reforma sistemului judiciar şi combaterea corupţiei sunt lente şi ţării i se cere să adopte un nou Cod Penal, relevă proiectul raportului din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) ce urmează să fie prezentat miercuri de Comisia Europeană, transmite publicaţia The Sofia Globe.
Economica.net - mar, 27 ian. 2015, 12:23
Raport MCV: Comisia Europeană critică Bulgaria pentru lentoarea reformei sistemului judiciar

MCV a fost introdus în ianuarie 2007 la aderarea Bulgariei şi a României la Uniunea Europeană, pentru monitorizarea reformei justiţiei şi a combaterii corupţiei în cele două ţări.

Potrivit draftului raportului MCV din acest an, cele două puncte vulnerabile pentru care Bulgaria este criticată sunt lacunele în executarea pedepselor de către cei condamnaţi pentru fapte cu caracter penal şi disfuncţionalităţile din sistemul de alocare ”aleatorie” a cazurilor în instanţă către judecători.

Documentul menţionează că a sporit numărul şi viteza de soluţionare a cazurilor ce vizează corupţia şi criminalitatea organizată, însă principalele întârzieri se înregistrează în faza procesului în instanţă, unde de multe ori şi după amânări repetate judecătorii retrimit dosarele la procuratură, ceea ce a fost interpretat la nivelul opiniei publice drept o negare a actului de justiţie de către judecători.

Un motiv al ritmului lent al reformelor în justiţie, reţinut de raportul MCV, este succedarea rapidă a trei guverne la Sofia, ceea ce a blocat activitatea legislativă a parlamentului.

Raportul arată că în următoarea etapă Bulgaria ar trebui să demonstreze că reforma este percepută ca o prioritate politică şi că este necesar să se asigure un consens şi acţiuni concrete pentru implementarea reformei.

În plus, Ministerul Justiţiei bulgar ar trebui să pregătească amendamente la Codul Penal cât mai rapid posibil, conform draftului raportului MCV, care susţine că este nevoie de măsuri anticorupţie la nivel înalt, mai ales pentru depistarea cazurilor de trafic de influenţă, abuz de putere şi dare/luare de mită.

Autorităţile de la Sofia mai sunt criticate şi pentru faptul că recomandarea din rapoartele MCV ca Ministerul Justiţiei să elaboreze o strategie anticorupţie la nivel naţional nu a fost încă pusă în practică.

Documentul recunoaşte totuşi că de la precedentul raport din cadrul MCV în Bulgaria au fost adoptate măsuri eficiente contra corupţiei la nivel local, un exemplu în acest sens fiind arestarea unor primari.

Te-ar mai putea interesa și
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit, avertizează specialişti în......
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...