Un membru al Bundesbank avertizează Grecia că încetarea programului de ajutor ar avea „consecinţe fatale”

Joachim Nagel, membru al băncii centrale germane, Bundesbank, a avertizat noul guvern grec condus de stânga radicală contra opririi programului de ajutor european în curs, ce ar avea 'consecinţe fatale' pentru sistemul bancar elen.
Economica.net - mie, 28 ian. 2015, 07:39
Un membru al Bundesbank avertizează Grecia că încetarea programului de ajutor ar avea

‘Dacă se pune în discuţie programul de ajutor pentru Grecia, se pune deja în pericol refinanţarea monetară’, a avertizat el în cotidianul economic german Handelsblatt ce apare miercuri. ‘Aceasta ar avea consecinţe fatale pentru sistemul financiar grec’, a adăugat el, potrivit unui extras din interviu difuzat marţi seară.

‘Băncile greceşti ar pierde atunci accesul la banii Băncii Centrale’, a explicat Nagel, membru în consiliul de administraţie al Bundesbank.

Alexis Tsipras, care a depus jurământul luni ca prim-ministru al Greciei, a promis sfârşitul austerităţii şi cere restructurarea datoriei ce reprezintă 177% din PIB-ul ţării, aminteşte AFP.

Uniunea Europeană a fixat Greciei data limită până la sfârşitul lunii februarie pentru a realiza unele reforme necesare deblocării a aproximativ 7 miliarde de euro de ajutor, un termen considerat de Tsipras ca lipsit de sens, scrie Agerpres.

Ţara trăieşte din 2010 sub perfuzia creditorilor săi internaţionali, care s-au angajat să-i împrumute colosala sumă de 240 miliarde de euro, dar în schimbul unei austerităţi draconice şi unor reforme ce au pus ţara în genunchi.

Te-ar mai putea interesa și
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și unul dintre primii asistenți bancari bazați pe inteligență artificială. O......
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...