Comisarul european Pierre Moscovici exclude orice ‘ruptură’ cu Grecia

Comisarul european pentru afaceri economice şi financiare, francezul Pierre Moscovici, a exclus orice 'ruptură' între Comisia Europeană şi noile autorităţile elene, într-un interviu acordat miercuri cotidianului Le Parisien/Aujourd'hui en France, relatează AFP.
Economica.net - mie, 28 ian. 2015, 09:28
Comisarul european Pierre Moscovici exclude orice 'ruptură' cu Grecia

‘Comisia ajută şi doreşte să ajute în continuare Grecia. Nu se pune problema ca, din acest punct de vedere, să existe o ruptură’, a insistat Pierre Moscovici.

‘Programul de ajutor pentru Grecia deja existent a fost prelungit cu două luni. Trebuie să facem o analiză a situaţiei. Vom vedea împreună cu guvernul grec în ce condiţii putem face această analiză, însă ideea este de a rămâne alături de Grecia’, a declarat fostul ministru socialist al preşedintelui Francois Hollande.

Potrivit comisarului european, ‘CE şi Uniunea Europeană sunt dispuse la schimburi mai puţin intruzive decât în trecut, la forme de cooperare mai suple’ cu Atena. ‘Ceea ce ne dorim, şi unii şi ceilalţi, este o Grecie care să se redreseze, să aibă loc o creştere economică şi să fie create locuri de muncă, să fie reduse inegalităţile, să poată face faţă problemei datoriei sale şi să rămână în zona euro’, a mai spus el.

Noul premier grec, Alexis Tsipras, liderul partidului stângii radicale Syriza victorios în alegerile legislative de duminică, doreşte o restructurare a datoriei Greciei, care a ajuns la 175% din PIB.

Joi, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz (social-democrat), se va deplasa la Atena, în prima vizită a unui oficial european de la alegerile de duminică din Grecia.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA a tăiat 7,3% in zece zile. Cu toate acestea, cei care investesc în aur și......
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...