RCA: Cei cu un grad de risc scăzut vor plăti mai mult, după redistribuirea primelor – UNSAR

Redistribuirea primelor de asigurare privind RCA va avea drept consecinţă faptul că şoferii cu un grad de risc mai scăzut ar urma să plătească pentru cei cu un grad de risc mai ridicat, se arată într-un comunicat de presă al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).
Economica.net - mie, 28 ian. 2015, 11:48
RCA: Cei cu un grad de risc scăzut vor plăti mai mult, după redistribuirea primelor - UNSAR

‘Redistribuirea primelor de asigurare la celelalte categorii de vârstă (de la cea a tinerilor – n.r.) va avea drept consecinţă faptul că şoferii cu un grad de risc mai scăzut ar urma să plătească mai mult pentru asigurarea RCA, astfel încât asigurătorii să poată acoperi daunele ce decurg inclusiv din accidentele de autovehicule pe care le produc şoferii din categoriile cu grad de risc foarte mare’, se arată în comunicat.

UNSAR precizează că tinerii posesori de permis reprezintă 23% din totalul şoferilor, astfel încât am putea asista la o scădere artificială a primelor pentru această categorie de vârstă, concomitent cu o majorare a celor pentru restul categoriilor de vârstă, scrie Agerpres.

‘Acest transfer de risc, prin modificarea primei de asigurare nu ar fi în corelaţie cu nivelul real al riscului şi nici nu ar reprezenta o abordare corectă faţă de şoferii cu un nivel de risc mult mai redus. Pe de altă parte, selecţia adversă este fenomenul prin care asigurările vor deveni mai accesibile şi mai atractive pentru cei care prezintă un grad de risc mai mare, în timp ce acei asiguraţi cu un grad de risc mai scăzut ar fi descurajaţi să mai cumpere o poliţă din cauza preţului în creştere. Cu alte cuvinte, şoferii cu un nivel ridicat de risc ar avea acces la o asigurare mai ieftină pentru un vehicul mai puternic şi mai rapid, astfel încât ar exista implicaţii negative din punctul de vedere al siguranţei în trafic’, arată documentul citat.

Potrivit Uniunii, gradul mai ridicat de risc pe care îl prezintă şoferii fără experienţă, cu vârsta cuprinsă, de regulă, în intervalul 16-30 de ani, influenţează în mod direct nivelul primelor de asigurare de răspundere civilă auto pe care aceştia trebuie să îl achite.

În general, şoferii tineri (cu vârsta sub 30 de ani), informează documentul, au o probabilitate mai mare de a provoca accidente, deci şi de a produce daune, realitate demonstrată atât de studii europene în domeniu, cât şi de statistica rutieră din România.

Te-ar mai putea interesa și
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri spectaculoase de până la 80% și o selecție exclusivă de produse,......
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin a atins recent un nou maxim istoric de 97.862 dolari, și nu arată semne de încetinire. Se pare că va ajunge la ...
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o ...
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice ...