‘Nu trebuie să ne grăbim’, a declarat Martin Gruell, adăugând că reducerea activelor riscante cu o cincime este proiectul băncii pe termen mediu. RBI va prezenta detalii clare luna viitoare, la publicarea rezultatelor preliminare pe 2014, a explicat oficialul.
Marţi, directorul general Karl Sevelda a dat asigurări că Raiffeisen nu are nicio dorinţă de a ieşi de pe piaţa din Rusia. ‘Raiffeisen nu are absolut nicio intenţie de a-şi vinde banca rusească’, a declarat şeful RBI.
Potrivit unor informaţii din presa din Rusia, reprezentanţii Raiffeisen au purtat discuţii cu cei ai grupului Alfa Bank cu privire la o posibilă vânzare a diviziei din Rusia a RBI. Sevelda a catalogat aceste speculaţii drept ‘zvonuri nefondate’, adăugând că nu a existat niciun contact între Raiffeisen şi Alfa Group.
Rusia este cea mai profitabilă piaţă pentru RBI, însă economia rusească a fost afectată de sancţiunile impuse de Occident Moscovei pentru rolul jucat în criza din Ucraina, precum şi de căderea preţului petrolului. La începutul acestei luni, RBI a anunţat că a demarat o analiză strategică a portofoliului său, în condiţiile în care criza din Ucraina şi modificările legislative din Ungaria ar urma să provoace RBI pierderi de peste 500 de milioane de euro, în 2014.
Separat, directorul financiar Martin Gruell a dezminţit zvonurile potrivit cărora Raiffeisen ar putea fi nevoită să demareze o majorare de capital. Banca austriacă a strâns aproximativ 2,8 miliarde de euro anul trecut printr-o emisiune de acţiuni. ‘În pofida speculaţiilor, vreau să asigur pieţele financiare că nu este avută în vedere nicio majorare de capital. RBI va îndeplini confortabil toate normele de capital. Cu toate acestea, pentru a întări şi mai mult gradul de capitalizare continuăm să evaluăm şi să implementăm diferite alte măsuri’, a declarat Martin Gruell.
Raiffeisen Bank International a fondat filiala din România în anul 1998. În 2013, banca a obţinut un profit net de 104 milioane de euro, în creştere cu 18% faţă de 2012.